Dinamo și-a aflat și ea adversarele din Liga Campionilor! De această dată, „dulăii” au avut mai multă șansă și speră să se califice mai departe, chiar dacă vor fi nevoiți să joace toate meciurile în Sala Polivalentă.
PSG și Veszprem se întorc la București, însă Dinamo a scăpat de Barcelona, deținătoarea trofeului, dar și de revelația Kielce, care a prins finala de la Koln.
În sezonul precedent, sub comanda lui Xavi Pascual, Dinamo n-a putut să treacă de faza grupelor, însă a reușit două victorii de senzație pe teren propriu, cu Kielce și Veszprem. A fost însă impactul cu o grupă extrem de puternică, în noul format al Ligii Campionilor.
Favorită certă la un nou titlu pe plan intern, Dinamo se va concentra mai ales pe parcursul european. Meciurile „dulăilor” din Liga Campionilor vor fi transmise de Prima Sport și Digi Sport.
Dinamo se va reîntâlni cu trei dintre adversarele din grupa de anul trecut. PSG, Veszprem și Porto vor juca iar împotriva „dulăilor”, însă PPD Zagreb, Wisla, GOG și chiar Magdeburg par echipe pe care campioana României le poate învinge, mai ales pe teren propriu.
„La prima vedere, pare o grupa accesibilă în comparație cu grupa de anul trecut, dar nu e deloc așa. Sunt echipe puternice, iar totul se joacă pe teren. Sunt șanse puțin mai mari decât anul trecut să ieșim din grupe, iar noi o vom lua meci cu meci”, a spus Vali Ghionea, căpitanul lui Dinamo.
𝗚𝗥𝗢𝗨𝗣 𝗣𝗛𝗔𝗦𝗘 𝗙𝗢𝗥 𝗠𝗘𝗡'𝗦 𝟮𝟬𝟮𝟮/𝟮𝟯 𝗧𝗢𝗣 𝗙𝗟𝗜𝗚𝗛𝗧 𝗗𝗥𝗔𝗪𝗡 ➡️ The first playing day for the EHF Champions League Men on Wednesday 14 September 2022 📝 https://t.co/uWKm2SJXB5 https://t.co/ouckueAT19 pic.twitter.com/N4tSmrNKBL — EHF Champions League (@ehfcl) July 1, 2022
𝗚𝗥𝗢𝗨𝗣 𝗣𝗛𝗔𝗦𝗘 𝗙𝗢𝗥 𝗠𝗘𝗡'𝗦 𝟮𝟬𝟮𝟮/𝟮𝟯 𝗧𝗢𝗣 𝗙𝗟𝗜𝗚𝗛𝗧 𝗗𝗥𝗔𝗪𝗡
➡️ The first playing day for the EHF Champions League Men on Wednesday 14 September 2022
📝 https://t.co/uWKm2SJXB5 https://t.co/ouckueAT19 pic.twitter.com/N4tSmrNKBL
— EHF Champions League (@ehfcl) July 1, 2022
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER