Dinamo, victorie spectaculoasă cu CSM Constanța la handbal masculin! „Dulăii” au revenit după pauză și și-au consolidat poziția de lideri în Liga Zimbrilor
Dinamo a reușit să se impună în meciul cu CSM Constanța, din Liga Zimbrilor, scor 33-29, după ce a fost condusă pe aproape toată durata partidei.
Formația de la malul mării a venit extrem de montată la București pentru meciul cu marea favorită Dinamo, iar acest lucru s-a văzut și pe tabelă de marcaj în prima repriză. Cu toate că portarui Saeid a revenit în poartă, formația din Șos. Ștefan cel Mare a început foarte slab, fiind condusă cu 3-0, apoi chiar și la cinci goluri diferență, când oaspeții au avut 8-3.
În cele din urmă, elevii lui Xavi Pascual au reușit să revină și să se impună cu 33-29, după ce la pauză au fost conduși cu 16-12.
Dinamo, victorie spectaculoasă cu CSM Constanța! „Dulăii” au revenit și și-au consolidat poziția de lideri în Liga Zimbrilor
Dinamo a învins-o pe CSM Constanța cu 33-29, în Liga Zimbrilor, și și-a mărit diferența din clasament. „Dulăii” au acum 30 de puncte, față de cele doar 25 ale constănțenilor, care sunt pe poziția secundă.
Formația din Dobrogea a condus în permanență pe tabela de marcaj până în minutul 51, când bucureștenii au reușit, în premieră, să egaleze, 24-24 grație reușitei lui Kukic. Din acel punct al partidei, cele două formații au mers umăr la umăr până spre final, când „dulăii” au reușit chiar să se impună la patru goluri diferență, 33-29.
Un cuvânt greu de spus în obținerea acestui succes l-a avut și galeria dinamovistă, care a fost din nou la înălțime. La rândul ei, CSM Constanța a fost susținută de un grup de suporteri, care s-au manifestat zgomotos la toate golurile reușite de favoriții lor.
La meci a asistat și tatăl regretatului handbalist Marian Cozma, Petre Cozma.
De asemenea, printre susținătorii formației din Șos. Ștefan cel Mare s-a numărat și „Tata Nițu”, omul care sprijină financiar echipa de fotbal Dinamo.