Doar cu victorii în acest sezon**, Potaissa Turda atacă promovarea în Liga Națională

Elevii lui Horațiu Gal au încheiat sezonul handbalistic 2010 –
2011 numai cu victorii în seria D a diviziei A de handbal masculin,
fiind singura formație din handbalul românesc care a realizat
această performanță. În cele 24 de victorii, Turda a marcat 786 de
goluri și a primit 500.

Datorită numărului restrâns de echipe, campionatul diviziei A a
fost împărțit în patru serii, iar programul competițional s-a
desfășurat cu două tururi și două retururi, pentru ca echipele să
poată realiza numărul de jocuri impuse de federația de
specialitate.

Când ni sa propus să preluăm echipa vă dați seama că în
primul rând ne-am gândit ce implică acest lucru. După mai multe
tatonări și runde de discuții cu factorii de decizie a orașului, am
ajuns la concluzia că se dorește acest lucru, că se vor asigura
condițiile necesare realizării performanței. Pentru noi cei
implicați în a face ceva pentru orașul în care ne-am născut, am
copilărit și am învățat ABC-ul handbalului, a venit timpul să dăm
înapoi ceea ce am învățat și ceea ce am făcut o viață ca să spun
așa. Până să ajungem la această performanță istorică pentru Turda,
am schimbat de două ori lotul de jucători. Jocul cu cei de la HCM
Făgăraș nu va fi ușor, așa că va trebui să ne mobilizăm exemplar
pentru această dublă manșe. Ne dorim cu toții să promovăm în liga
națională, iar săptămâna viitoare respectiv vineri în jurul orei
14, să ne putem bucura împreună cu iubitorii handbalului din Turda
pentru o promovare în premieră în liga națională de
handbal
„, a declarat Horațiu Gal, antrenorul principal a
celor de la Potaissa Turda.

În iarna anului 2009, Costel Flaviu Sâsâeac a demarat discuțiile cu
frații Ovidiu și Horațiu Gal, pentru a se implica în alcătuirea
unei echipe de handbal, care în decursul a unul sau două sezoane să
promoveze în liga națională. Cei doi frați Ovidiu și Horațiu Gal,
cu activitate bogată în handbalul de performanță, au acceptat de
abia în vara anului amintit.

Odată cu implicarea celor doi au fost aduși jucători, s-a
intensificat programul de pregătire, iar la finalul sezonului
2009-2010, Potaissa Turda a ocupat locul 3 în seria D, după CSM
Oradea, echipă care a promovat în liga națională și HCM Făgăraș,
ocupanta locului 2.

În vara anului 2010, s-au făcut modificări în ce privește
componența lotului de jucători, iar programul de pregătire s-a
intensificat și mai mult, program care a cuprins jocuri de
verificare în compania unor echipe din liga națională, pe lângă
cele disputate în campionat. Așa s-a ajuns ca peste câteva zile
echipa de handbal Potaissa Turda să se ,,bată,, în premieră pentru
promovare în liga națională de handbal.

Pe turdenii îi așteaptă în zilele de 26 și 27 mai o dublă manșe în
compania celor de la HCM Făgăraș, care se va disputa în sala
,,Traian” din Drobeta Turnu Severin, pentru promovare în liga
națională. Acest lucru este realizat în premieră de o echipă de
handbal turdeană.

Lotul de jucători utilizat în acest sezon: Vasile
Viman, Cornel Medrea, Dan Iurașog – portari, Stelian Babici, Răzvan
Ifrim, Liviu Hosu, Sorin Dinescu, Raul Marian, Mircea Alisie, Ionuț
Ștef, Lucian Ignat, Marius Lișiță, Daniel Vasiloiu, Andrei Pop,
Cristian Suciu, Răzvan Pavel și Adrian Țone – jucători de
câmp.
Staff-ul celor de la Potaissa
Constantin Flaviu Sâsâeac – Președinte
Dumitru Ovidiu Gal – Vicepreședinte
Nicolae Horațiu Gal -Antrenor principal
Aurel Oroian – Antrenor secund și antrenor principal la grupele de
juniori
Carmen Bochiș – Jurist
Ildi Rus – Director Marketing
Dr. Flaviu Vasile Cucerzan – Medic
Nicolae Lazăr – Maseur
Ștefan Iurașog – Administrator

Articol scris de Ioan ARION

Publicat: 17 05. 2011, 17:51
Actualizat: 17 05. 2011, 17:54