Doar două echipe mai sunt invincibile! HC Zalău a ieșit cu 6 puncte dintr-o serie de 3 jocuri tari. Tadici: „Parcursul de până acum nu este peste așteptările mele”

Etapa a 3-a a Ligii Naționale de handbal feminin a debutat sâmbătă dimineață mai mult decât interesant. Unirea Slobozia și CSM Ploiești, două formații care au acumulat maximum de puncte după două runde, au suferit primele înfrângeri din acest sezon, în deplasare cu Dunărea Brăila, respectiv HC Zalău. Astfel, CSM București și HCM Baia Mare sunt singurele formații care au rămas cu zero în dreptul meciulor încheiate la egalitate și la capitolul înfrângeri.

Rezultate etapa a 3-a

  • HC Zalău – CSM Ploiești                 30-29
  • Dunărea Brăila – CSM Ploiești       28-25
  • Rapid București – CSM București  18-36
  • HCM Rm. Vâlcea – SCM Craiova    24-22
  • Măgura Cisnădie – „U” Cluj             21-22
  • Alba Sebeș – HCM Baia Mare         18-36

Un meci așteptat cu interes a fost cel dintre HC Zalău și CSM Ploiești, între două formații care s-au schimbat radical în ultima perioadă. Echipa prahoveană a investit foarte mult în această perioadă, astfel că a devenit o grupare cu pretenții în Liga Națională, chiar de cupe europene. În schimb, după ce le-a pierdut pe Ciuciulete și Pintea, HC Zalău nu mai este formația care excelează în apărare, dar a câștigat mult la capitolul creație. Gheorghe Tadici susține însă că „apărarea nu este deocamdată ajutată de către poartă”.

Formația sălăjeană dispune de o linie de 9 metri de mare viitor, lucru dovedit inclusiv în partida cu CSM Ploiești. Claudia Constantinescu și Sabine Klimek au reușit să facă diferența, împreună marcând 19 goluri, adică 60% din golurile echipei. Alături de cele două jucătoare, Gheorghe Tadici mai dispune de alte câteva jucătoare cu potențial, precum Bloj, Tamaș și Puiu, având destule soluții în atac pentru a pune probleme adversarilor. 

„Păcat că s-a terminat așa jocul, pentru că am condus multă vreme la 5-6 goluri diferență, am avut chiar și 7 goluri avans în prima parte. Am avut însă pe final două jucătoare care au vrut să se remarce și n-am avut poartă. 10-11 goluri au fost de portar”, a comentat după joc Gheorghe Tadici

La casele de pariuri, CSM Ploiești era cotată ca favorită în partida cu HC Zalău, dar ardelencele aui răsturnat pronosticurile, iar după o serie de trei meciuri tari, cu HCM Roman, SCM Craiova și CSM Ploiești, toate cu pretenții de Top 5, a ieșit mai mult decât onorabil, cu 6 puncte. „Trebuia să fie 9 puncte sau minimum 7 puncte. Oricum, parcursul de până acum nu este peste așteptările mele”, a susținut antrenorul Gheorghe Tadici.

HC Zalău – CSM Ploiești 30-29 (18-14)

Constantinescu 11, Klimek 8, Bloj 4, Bardac 4, Tamaș 2, Bazon 1, Puiu 1 / Tivadar 11, Dmitrovic 7, Dinu 3, Tudor 3, Shutska 2, Farcău 2, Preda 1

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Publicat: 05 09. 2015, 16:58
Actualizat: 26 10. 2015, 19:22