Dobrogea Sud Constanța este a doua finalistă în Cupa României la handbal masculin, după victoria cu Steaua în semifinale, cu scorul de 33-28.
Așadar, lupta pentru trofeu va fi dată de Constanța și Dinamo, duminică, de la ora 15:30 (în direct pe TVR1). Gruparea din Ștefan cel Mare a învins CSM Bacău în prima semifinală cu 27-23.
Finala Dobrogea Sud – Dinamo este a doua consecutivă în Cupa României.
Dobrogea Sud Constanța încearcă să câștige al doilea trofeu din istoria clubului, după cel cucerit în 2018. „Delfinii” sunt și singura echipă care au învins Dinamo în acest sezon pe plan intern, în Liga Zimbrilor.
Constanța și Steaua au avut absențe importante în confruntarea directă, dar „delfinii” au trecut mai bine peste acest handicap. A avut în primul rând un jucător care a marcat la foc automat, Vitaly Komogorov (10 goluri), o poartă mai inspirată, dar și un cap limpede în teren, George Buricea. Antrenorul-jucător și-a pus amprenta pe joc în cele mai importante momente.
În ceea ce privește evoluția scorului, Constanța a avut conducerea, dar Steaua a fost aproape de adversară până spre minutul 50. Momentul decisiv al jocului a fost la scorul de 25-23. Atunci, Constanța a marcat două goluri ușoare, cu poarta goală, prin Buricea și Komogorov, iar Steaua nu a mai putut reacționa. La final, HC Dobrogea Sud s-a impus la o diferență de 5 goluri, cu 33-28.
Ionuț Iancu a fost desemnat cel mai bun jucător al meciului, dar acest premiu ar fi fost meritat în egală măsură și de Vitaly Komogorov.
Dobrogea Sud Constanța – Steaua 33-28 (17-14)
Bucătaru, Stănescu, Niculai; Mihalcea 4, Milosevic 3, Burlacu 1. Pop 3, Vartic 3, Roșu 3, Georgescu 5, Nicolae, Căpățână, Constantina 2, Ivancenco, Grbovic 2, Khairi 2
Iancu, Vasile; Nistor 2, Andrei 6, Ilie 3, Ignat 2, Stănescu, Chiuffa 3, Nikolic 3, Ostace, Simovic, Komogorov 10, Bruj, Susanu, Buricea 4
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER