„Domn’ primar, pe noi cui ne lași?”** Sportivii de la CSM București sunt revoltați pentru că Primăria Capitalei sponsorizează Oltchim

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mai mulți sportivi sunt amenințați că vor fi dați afară din case întrucât n-au fost plătite chiriile în ultimele două luni

Portarul naționalei de handbal masculin, Ionuț Irimuș, nu a mai acceptat situația și a depus memoriu la FRH

Evoluția Oltchimului în Liga Campionilor a fost entuziasmantă în prima parte a competiției, astfel că visul de a aduce primul trofeu de Liga Campionilor în România după Revoluție pare tot mai credibil. Campioana de Vâlcea n-ar fi ajuns probabil în această situație dacă Primăria Capitalei n-ar fi reacționat imediat din punct de vedere financiar, având în vedere problemele cu care Oltchim s-a confruntat în vară. Gestul primarului Sorin Oprescu de a susține financiar Oltchim Rm. Vâlcea într-o perioadă critică nu a fost privit însă cu ochi buni de toată lumea. Nemulțumiți s-au găsit chiar și din sânul clubului pe care Primăria îl finanțează, CSM București.

N-au nici echipament

„Suntem de râsul lumii. Noi ne primim salariile cu mari întârzieri, avem restanțe și de două luni, dar bani pentru Oltchim s-au găsit imediat. Pe noi cui ne lasă?”, spune o sursă din cadrul CSM București. De altfel, problemele financiare cu care clubul s-a confruntat în ultima vreme s-au răsfrânt asupra activităților de la secții. La un moment dat, echipa de rugby amenințase că nu va intra pe teren la meciul din Superligă pentru locurile 5-6 cu Dinamo București dacă jucătorii nu-și vor primi măcar o parte din restanțe. La handbal masculin, Ionuț Irimuș, portarul echipei naționale, și-a depus memoriu pentru a deveni liber de contract, iar exemplul lui ar putea fi urmat și de alți jucători.

Nemulțumirile componenților clubului nu se rezumă doar la salariile restante. „În cazul unora, situația este aproape disperată. Sportivii sunt amenințați de proprietari că vor fi evacuați din locuințe întrucât nu s-au achitat chiriile de două luni. Ce să mai spunem de echipamente? Nu avem îmbrăcăminte pentru iarnă, iar medicamentația este zero”, ne-a precizat un om din interiorul clubului.

„Oltchim n-a primit bani din bugetul clubului”

Petre Brănișteanu, președintele CSM București, spune că situația în sânul grupării nu este atât de critică, pe cât ar încerca anumite persoane să o scoată în evidență: „Avem 170 de sportivi la club și deocamdată niciunul nu a fost dat afară din casă. Mai sunt mici întârzieri la salarii, dar până pe 15 decembrie problemele vor fi rezolvate. Mai am o lună și trebuie să termin anul pe zero. Este adevărat că i-am plătit pe unii de pomană și nu au făcut nimic. De ce nu îl întrebați pe Valentin Samungi (n.r. fostul șef al CSM) despre buget? Cum s-au făcut plățile la CSM București…”. Șeful clubului a făcut referire și la susținerea pe care Oltchim a primit-o din partea Primăriei București: „Mai sunt și gurile rele. Banii oferiți Oltchimului nu au fost luați din bugetul clubului, pe noi nu ne-a afectat. Am vorbit cu Sorin Oprescu acum două zile și mi-a spus că vrea performanță de la CSM București”. În încheiere, Petre Brănișteanu a vorbit și despre cazul lui Ionuț Irimuș: „Ne-am obișnuit ca jucătorii să tot dea în judecată cluburile sau să le cheme pe la comisii. Suntem o țară liberă și fiecare face așa cum dorește. Însă s-ar putea ca și noi să cerem să ni se plătească punctul pe care l-am pierdut cu Pandurii (n.r. ultimul meci din campionat al CSM-ului la handbal masculin) din cauza lui Irimuș”. Cum vor fi rezolvate problemele financiare rămâne de văzut. Cert este că performanța nu se face cu oameni nemulțumiți.


Banii oferiți Oltchimului nu au fost luați din bugetul clubului, pe noi nu ne-a afectat
Petre Brănișteanu, președintele CSM București

Primăria Capitalei a alocat în septembrie aproximativ 220.000 de euro pentru susținerea echipei Oltchim. Cu acești bani, campioana României a putut lua startul în Liga Campionilor și să se califice en-fanfare în grupele principale


CSM București la sporturile de echipă

Handbal feminin Liga Națională, locul 8
Handbal masculin Liga Națională, locul 5
Volei feminin Divizia A1, locul 5
Volei masculin Divizia A1, locul 10
Baschet feminin Liga Națională, locul 11
Baschet masculin Liga Națională, locul 5
Rugby Superliga, locul 5

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×