Play-out-ul Ligii Naționale de handbal masculin se încehie sâmbătă după-amaiză, dar lucrurile sunt departe de a fi încheiate. Înaintea ultimei runde doar două lucrurui sunt clare: Energia Tg. Jiu a evitat și matematic turneul de baraj, iar Danubius Galați este deja retrogradată. În schimb, Minaur, HC Vaslui, CSM Ploiești și CSM Focșani au emoții în ultima rundă:
În bătălia pentru evitarea unei retrogradări directe, CSM Ploiești are nevoie de un rezultat de galitate cu Minaur Baia Mare, pentru a nu fi la mâna rezultatului Tg. Jiu – Focșani.
În schimb, în lupta pentru evitarea turneului de baraj lucrurile sunt mai mult decât complicate. Iar rezultatul acesteia s-ar putea să fie cunoscut abia săptămâna viitoare, când se va întruni … Comisia de Competiții!
CLASAMENT LIGA NAȚIONALĂ‚ DE HANDBAL MASCULIN, PLAY-OUT, SEZON 2015-2016
HC Vaslui și Minaur Baia Mare sunt la egalitate de puncte înaintea ultimei runde, situație care s-ar putea regăsi și la sfârșitul play-out-ului. Departajarea finală se va face în urma meciurilor directe. Doar că în acest caz sunt două „curente” în momentul de față! Dacă se iau în considerare doar meciurile directe din play-out, atunci HC Vaslui își asigură menținerea în Liga Națională. Dacă vor conta și meciurile directe din sezonul regular, atunci Minaur Baia Mare se salvează.
Coform FRH, în cazul unei egalități de puncte, se iau în considerare numai punctele din play-out. În regulamentul publicat pe site-ul FRH nu se specifică nimic în acest caz.
Minaur susține că în considerare trebuie luate și meciurile directe din sezonul regular. În clasamentul play-out au contat și punctele acumulate între cele șase echipe în sezonul regular.
Există și o situație în care Tg. Jiu, Minaur și Vaslui să termine play-out-ul la egalitate de puncte. Energia scapă în orice situație de baraj, fiind pe locul 2 în ambele cazuri. Calculele în ceea ce privește Vaslui și Minaur rămân identice. Într-un clasament în trei în play-out, toate ar avea câte 5 puncte, Minaur fiind dezavantajată de golaveraj – locul 3, iar Vaslui ar termina pe locul 1. Dacă este să conteze și sezonul regular, Minaur este pe locul 1, iar HC Vaslui – locul 3. Pentru ca lucrurile să fie clare însă de la sfârșitul etapei, una dintre Vaslui și Minaur ar trebui să piardă puncte.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER