Două echipe din Liga Națională de handbal feminin și-au schimbat antrenorii la sfârșitul acestei săptămâni. Corona Brașov l-a înlocuit pe Costică Buceschi cu Vasile Curițeanu, în timp ce CSM Roman l-a adus pe Dumitru Muși în locul lui Constantin Ștefan, care a ajuns pe banca tehnică a băieților de la Dinamo București.
La Corona Brașov, deciziile au vizat toate compartimentele. Patru jucătoare, Camelia Hotea, Laura Popa, Cyntia Tomescu și Ana Maria Mîrcă, au fost anunțate că sunt libere să-și caute alte echipe, în același timp fiind reziliat și contractul cu directorul sportiv, Cosmin Sălăjan. „Am încheiat capitolul numit Corona Brașov. Am fost înștiințat că mi se va rezilia contractul. A fost o perioada grea pentru mine deoarece am fost responsabil pentru multe lucruri care nu țin neapărat de funcția de Director Sportiv. Suntem cu toți profesioniști și am făcut tot ce a ținut de noi pentru ca echipa să meargă. Urez mult succes echipei de senioare, însa în special echipelor de junioare!”, a susținut Cosmin Sălăjan, sosit în vara trecută de la Cluj.
Pe de altă parte, surse ProSport ne-au precizat că echipa brașoveană a încercat să ajungă în aceste zile la o înțelegere cu Per Johansson, antrenorul suedez care a participat sezonul trecut cu CSM București în turneul Final 4 al Ligii Campionilor, dar și cu naționala Muntenegrului la ultimul Campionat Mondial.
Corona Brașov ar fi luat legătura cu Johansson înaintea partidei cu SCM Craiova, ceea ce întărește faptul că antrenorul Costică Buceschi nu mai avea viață lungă la Brașov. Cu o cotă foarte bună în Europa, Johansson nu a dat un răspuns și nici n-ar fi tentat să vină în acest moment: Corona este pe locul 7 în România, fără mari perspective în continuare, gen să prindă măcar un loc 2, pentru a forța o eventuală participare în Liga Campionilșor cu un wildcard.
În numai un an și jumătate, Corona Brașov se află deja la al 5-lea antrenor pe banca tehnică. Și mai interesant, antrenorii cu care s-a plecat la drum la început de sezon au avut o soartă similară, practic schimbarea lor a venit după același scenariu: înfrângeri pe teren propriu cu multe semne de întrebare la început de luna ianuarie, atât în cazul Marianei Tîrcă (2017), cât și în cazul lui Costică Buceschi (2018). Ambii antrenori au o cotă foarte bună în handbalul românesc, din moment ce au fost printre puținii tehnicieni din țară care au cucerit titlul în Liga Națională în acest secol și au construit cu succes echipe. Și totuși, amândoi au devenit „neputincioși” în fața unor probleme greu de explicat, în niciun caz nu au ținut de partea financiară.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER