Dragana Cvijic a fost desemnată cea mai bună jucătoare a etapei a 18-a a Ligii Florilor MOL, în ancheta realizată de Sindicatul Handbaliștilor din România (SHR) și ProSport.
Începută pe 26 februarie cu partida Gloria Bistrița – Gloria Buzău (28-29), etapa a 18-a s-a încheiat ieri cu marele derby, CSM București – SCM Rm. Vâlcea (23-22). Jocul a fost la cel mai înalt nivel, având în vedere că au evoluat două formații calificate în sferturile de finală. Meciul s-a încheiat cu un mare scandal din cauza arbitrajului. Vâlcea a vorbit de viciere de rezultat, după ce arbitrii Cazan și Suliman au fluierat pași la Liscevic, la ultima fază a jocului.
Dincolo de tensiunea de la final, în cel mai bun „7” s-au impus nu mai puțin de trei jucătoare din acest meci, Dragana Cvijic (CSM București), Yuliya Dumanska și Marta Lopez (SCM Rm. Vâlcea). Pivotul de la CSM București a fost desemnat și MVP-ul rundei. Jucătoarea din Serbia a înscris nu mai puțin de șase goluri, inclusiv reușita pentru 23-21, care ar putea să fie decisivă și pentru câștigarea titlului. Și dacă în meciul tur, Florentin Pera a fost câștigătorul la nivelul băncilor tehnice, Adrian Vasile a restabilit egalitatea cu această ocazie.
Alte rezultate etapa a 18-a: Rapid – Minaur 20-27, CS U Cluj – Dunărea Brăila 25-33, SCM Craiova – AHCM Slobozia 28-17, Măgura Cisnădie – CSM Slatina 27-26.
Cel mai bun „7” – Liga Florilor MOL, Etapa a 18-a
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER