Dramă în 28 de luni!** „Messi” Neagu este în pericol: a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat anterior și a meniscului intern la piciorul stâng

Redactor:
Marius Hutu
Dramă în 28 de luni!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătoarea abia își reintrase în mână după o accidentare la umărul drept, care a ținut-o pe margine aproximativ 20 de luni

„Știu că voi redeveni ce am fost, poate chiar mai mult!”, era una din declarațiile pe care Cristina Neagu le oferea în septembrie 2012, la sfârșitul unei perioade de aproximativ 20 de luni de calvar. O gaură descoperită în cartilajul umărului drept i-a oferit nenumărate nopți amare și dureroase, astfel că OK-ul primit de la medicul din SUA care a operat-o, de a juca din nou handbal, îi dăduse la vremea respectivă starea unui copil vizibil emoționat, care calcă pentru prima dată pragul școlii generale.

Cristina Neagu a revenit treptat, a evoluat și la Euro 2012, unde absența ei îndelungată încă și-a lăsat amprente. Adevăratul „boom” trebuia însă să se producă în aceste luni, perioadă în care Oltchim și-a propus să câștige Liga Campionilor. Toate speranțele, așteptările s-au prăbușit însă luni seara, la un antrenament normal de pregătire pentru meciul de Champions League Oltchim – Ferencvaros (duminică, ora 19:00). „Cristinei i-a fugit genunchiul, fără să fie atinsă de vreo colegă. La prima oră (n.r. ieri) i-am pus la dispoziție o mașină pentru a ajunge la Spitalul de Urgență Floreasca. La un prim control medical, fără RMN, ar fi vorba de o ruptură a ligamentelor încrucișate”, ne-a declarat ieri, după prânz, Petre Berbecaru, președintele CS Oltchim.

Cristina, cel mai ghinionist caz de la Oltchim
Diagnosticul avea să se confirme ceva mai târziu. Adică, ruptură a ligamentului încrucișat anterior și a meniscului intern la genunchiul stâng. Previziunile? Și mai crude, dacă ținem cont că Neagu va sta între șase și nouă luni după momentul operației. Adăugate la cele 20 de luni de pauză din perioada 2011-2012, tot cazul handbalistei prinde forma unei drame. „Niciodată n-am mai avut o jucătoare mai ghinionistă la club. Au fost mai multe handbaliste care au suferit o serie accidetări și intervenții cirurgicale, dar niciuna nu a stat mai mult de un an. Adina Meiroșu a fost operată la ambii genunchi, dar în total a stat vreo 12-14 luni. La sfârșitul perioadei de recuperare, Cristina va avea deja aproximativ doi ani și jumătate de pauză”, confirmă Berbecaru.

Trei soluții pentru înlocuirea lui Neagu
Suferința este maximă în cazul jucătoarei. Clubul are mai puțin de suferit în contextul în care are alte trei soluții pe postul de inter stânga: Marija Jovanovic, Adina Meiroșu și Alexandrina Barbosa. „Moral, a picat rău la echipă accidentarea Cristinei. Din punct de vedere al postului pe care îl acoperea, situația nu este dezastruoasă. Când ne-am propus câștigarea Ligii, nu contam pe Neagu, întrucât nu știam cât va mai absenta din cauza umărului. Aveam deja trei soluții, Jovanovic, Meiroșu și Barbosa. Ea a revenit în echipă și totul ar fi fost ca un mare plus pentru noi în Liga Campionilor. Firește că suntem îngrijorați și supărați pentru ce s-a întâmplat, dar asta nu ne periclitează obiectivul”, a mai susținut Berbecaru.

19 decembrie 2010

Cristina Neagu câștiga medalia de bronz cu naționala României la Campionatul European și devenea golgheterul turneului final. Totodată, era nominalizată în Dream Team-ul Campionatului European, fiind cel mai bun inter stânga

13 ianuarie 2011
Românca era desemnată de IHF cea mai bună handbalistă a lumii în 2010

12 februarie 2011
După meciul de la Itxako, din Liga Campionilor, Cristina s-a hotărât de comun acord cu Anja Andersen că trebuie să facă o pauză pentru a-și rezolva problemele medicale de la umărul drept, care o deranjau de câteva luni bune

8 iunie 2011
A fost operată la umărul drept, în Statele Unite, după ce descoperise că avea o gaură în cartilaj. Până atunci consultase nenumărate clinici și medici din Europa

10 octombrie 2012

Perla naționalei de la Euro 2010 revenea pe teren după aproximativ 20 de luni de pauză, în meciul de campionat Oltchim – Corona Brașov

28 ianuarie 2013
La un antrenament în vederea meciului Oltchim – Ferencvaros, Cristina s-a prăbușit la pământ. Genunchiul stâng i-a „fugit” fără să fie atinsă de vreo colegă. Primul diagnostic, ruptură a ligamentelor încrucișate

18 partide jucase Neagu de la revenire (6 în LN, 6 la Euro și 6 în Liga Campionilor)

50 de goluri marcase Cristina de la revenirea sa, la Oltchim și la națională

Nu are cum să nu-i afecteze viitorul o nouă accidentare gravă
Cristian Gațu, președinte FRH

Două accidentări diferite:** medicii nu fac legături între problemele jucătoarei de la umărul și de la genunchi
Noua problemă apărută în cariera Cristinei ține mai degrabă de „horoscopul” handbalistei, decât de o corelare între cele două accidentări grave. „Între umărul drept și genunchiul stâng nu poate fi nicio legătură, sunt două accidentări diferite”, ne-a declarat Alin Popescu, medicul echipelor naționale de rugby. O astfel de ipoteză ar fi fost valabilă doar dacă jucătoarea ar fi avut în trecut o problemă medicală la celălalt genunchi. „După o intervenție chirurgicală la un picior, apare instinctul de conservare la un sportiv. Iar în încercarea de a-l proteja riscă să se accidenteze la celălalt”, a mai spus Alin Popescu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×