„Duc Clujul în Europa”
Pe locul nouă în Liga Națională la finalul turului, la șase
puncte de obiectivul stabilit la începutul sezonului, o clasare în
primele cinci locuri și asigurarea participării în cupele europene,
„U” Transilvania s-a despărțit de Remus Moldovan, pe care în vara
trecută l-a convins să revină în România după cinci ani petrecuți
în Canada. „U” l-a prezentat astăzi oficial pe succesorul lui
Moldovan pe banca tehnică a clujenilor, Constantin Ștefan, cel care
până ieri a fost antrenorul lui HC Odorheiul Secuiesc, echipă
calificată în optimile Cupei Challenge. Liviu Jurcă rămâne
secund.
„Am avut o noapte grea, m-am decis destul de greu să aleg
Clujul. Mihai Tritean mi-a dat foarte multe telefoane și până la
urmă m-a convins să accept o colaborare. Încă nu am semnat, nu am
stabilit termenii din contract, dar îmi doresc un angajament de
lungă durată, pentru mine e important ca munca mea să aibă
continuitate„, a declarat Constantin Ștefan, care s-a
întâlnit în cursul dimineții cu jucătorii, iar în această după masă
va conduce primul antrenament pe Someș.
„Îi cunosc pe băieți, am jucat împotriva lor, dar nu le
cunosc adevăratul potențial. Urmează perioada de pregătire, vom
disputa mai multe meciuri amicale, iar la final voi trage linie și
voi vedea care e valoarea echipei. Oricum, e puțin probabil să
facem schimbări în această pauză competițională. Sper ca venirea
mea să aducă un plus echipei, să facem un joc modern și să reușim
rezultate care să ne ducă în timp cât mai scurt în cupele europene.
Adevărata performanță se face doar în Europa. Clujul merită ca și
echipa de handbal masculin să aibe rezultate„, a explicat
noul antrenor al lui „U” Trasilvania.
În perioada 7-15 ianuarie, handbaliștii clujeni vor fi în
cantonament la Ocna Sugatag, după care vor participa la două turnee
amicale, la Arad (16-17) și Odorheiul Secuiesc (22-23). „Eu
am planificat turneul de la Odorhei și eu am invitat „U”
Transilvania, dar până la urmă se pare că voi fi oaspete, nu
gazdă„, a spus Constantin Ștefan.
Managerul echipei „U” Transilvania, care în opt luni a schimbat doi
antrenori, speră să nu mai fie nevoit prea curând să facă
modificări pe banca tehnică. „Remus Moldovan a spus că nu
se simte susțiut de conducerea clubului și am decis să reziliem pe
cale amiabilă contractul. Trebuie să rămânem prieteni, nu se știe
niciodată când vom lucra din nou împreună. I-am propus să rămână în
cadrul clubului, dar e un antrenor tânăr, valoros, și probabil va
opta să antreneze o altă echipă din România. Îmi doresc să-l avem
pe Constantin Ștefan alături de noi pe o perioadă lungă, nu mai
vreau să fiu nevoit să schimb antrenorii„, a conchis Mihai
Tritean.