Dunărea Călărași prezintă noi dovezi, prin care susține că federația i-a luat gratuit 5 puncte! Replica Turdei nu s-a lăsat așteptată: „Au jucat în ilegalitate până în 19 noiembrie”

Redactor:
Marius Hutu
Dunărea Călărași prezintă noi dovezi, prin care susține că federația i-a luat gratuit 5 puncte! Replica Turdei nu s-a lăsat așteptată: „Au jucat în ilegalitate până în 19 noiembrie
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dunărea Călărași s-a împăcat cu faptul că nu-și mai poate recupera punctele pierdute la masa verde cu Potaissa Turda, după meciul din tur câștigat pe teren cu 29-26, dar nu se împacă cu faptul că Federația Română de Handbal i-ar fi făcut o nedreptate, conform declarațiilor făcute de oficialii de la Călărași. AHC Dunărea a prezentat noi dovezi, prin care susține că i-au fost „furate” punctele. Rică Pârâianu, team-managerul echipei, a declarat că pierderea Dunării Călărași este, de fapt, de cinci puncte: trei în sezonul regulat, plus alte două puncte pe care le-ar fi putut obține în grupa play-off, prin clasarea pe locul 4. Replica Potaissei Turda nu s-a lăsat așteptată, iar Flaviu Sâsâeac, președintele echipei, ar indica faptul că Dunărea ar fi jucat în ilegalitate până în 19 noiembrie, adică aproape un tur de campionat. Toate detaliile mai jos.

Rică Pârâianu a dezvăluit faptul că imediat după ce a intrat în posesia motivării hotărârii Comisiei de Apel (a decis 10-0 pentru Turda pentru că handbaliștii Radojkovic și Pejovic n-ar fi avut actele în regulă), clubul s-a adresat la toate instituțiile statului, pentru a obține din nou răspunsuri punctuale pe marginea acestui caz. Astfel, adresele au ajuns la Minsterul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii și Justiției Sociale.

„În motivare Comisiei de Apel se specifica ceva de genul >, nu se știa dacă jucărorilor urma să li se oferă dreptul respectiv de ședere.

Instituțiile au spus foarte clar, jucătorii își puteau desfășura activitatea, să-și deruleze contractul din momentul în care și-au obținut viza.

În plus de asta, Inspectoratul Teritorial de Muncă spune că jucătorii își puteau desfășura contractul și aveau dreptul de ședere cu valabilitate din 15 noiembrie, adică anterior meciului cu Turda (n.r. partida din Liga Națională a avut loc pe 22 noiembrie).

În Hotărărea Comisiei de Apel se specifică, de asemenea, că de unde știam noi din ce dată vor primi jucătorii permisele respective. Și în acest caz, răspunsul a fost foarte clar, faptul că cererile au fost soluționate în data de 19 noiembrie. Așadar, la ora meciului aveau deja soluționate cererile.

 

Tot ce s-a făcut a fost premeditat, pentru a favoriza echipa din Turda, pentru a prinde locul 4. Nouă ne-au luat practic 5 puncte, cele 3 puncte de pe teren și încă două puncte pe care le-am fi putut obține în plus în play*-off, prin clasarea pe locul 4. Cam așa decurg lucrurile în FR de Handbal, cu acele comisii >. Când te propune cineva și te numește, nu prea mai ești independent. Nu a fost un concurs, nu ai depus CV-ul și ai câștigat un concurs. Dacă ești numit, nu mai ești independent (n.r. doar președintele Comisiei de Apel este ales de Adunarea Generală)”, ne-a relatat Rică Pârâianu.

Fostul internațional a mai spus că a făcut o nouă solicitare către FR de Handbal: „Am trimis o adresă, în care să se facă public și să trimită și clubului, conform legii, o evidență a tuturor sportivilor extracomunitari din Ligile Naționale de handbal, care au avut sau au contracte de activitate sportivă sau contracte de muncă în derulare cu cluburile din România și o evidență prin care să rezulte data la care au fost înmânate sportivilor extracomunitari permisele de ședere și perioada de valabilitate a acestora. Cu siguranță, departamentul de Competiții trebuie să aibă o evidență”.

Replica Potaissei Turda a fost următoarea:

„Permisele nu erau scoase conform regulamentului FR de Handbal. Verificarea făcută de federație se raportează la permise, iar regula a fost introdusă în regulamente tocmai pentru a simplifica lucrurile, pe motiv că personalul federației nu poate verifica documentele așa cum o face ITM-ul sau Imigrările. În această situație, cu orice argumente ar veni Dunărea Călărași, că au venit cu ele în timpul procesului, că vin acum când procesul este gata de o bună perioadă de timp, nu au nicio relevanță. Pur și simplu, refuză să înțeleagă sau să ia în calcul regulamentele federației, la care nu s-au aliniat.

Iar dacă trecem puțin de această barieră, cum explică ei că doar de la 19 noiembrie sunt în regulă cu actele, ce au făcut până atunci? Că au jucat nu mai puțin de 11 meciuri. Înțeleg să își ceară scuze în fața întregii țări că au jucat în ilegalitate? Chiar dacă refuză să accepte că și cu Potaissa Turda au jucat în ilegalitate, înțeleg că trebuie să-și ceară scuze față de echipele cu care au jucat înainte de 19 noiembrie? Solicită public federației să se sesizeze, pentru a le anula punctele obținute înainte de 19 noiembrie? Să înțelegem că asta vrea acum Călărași, să atragă atenția federației.

Dacă ei vin și ne spun nouă, întregii țări, că sunt în regulă din punct de vedere al documentelor doar din 19 noiembrie, ce facem cu ce au făcut ei înainte? Cum vom putea compensa daunele provocate de acest club din Călărași, care a funcționat fraudulos după propriile afirmații până în 19 noiembrie și raportat la realitatea noastră până în 5 decembrie? Să înțelegem că este un autodenunț? Dacă este așa, considerăm că sunt autorități competente în a lua măsuri cu privire la acest autodenunț făcut de conducătorii Dunării Călărași și să se dispună în consecință”, ne-a declarat Flaviu Sâsâeac.

Fostul internațional a mai spus că a făcut o nouă solicitare către FR de Handbal: „Am trimis o adresă, în care să se facă public și să trimită și clubului, conform legii, o evidență a tuturor sportivilor extracomunitari din Ligile Naționale de handbal, care ay avut sau au contracte de activitate sportivă sau contracte de muncă în derulare cu cluburile din România și o evidență prin care să rezulte data la care au fost înmânate sportivilor extracomunitari permisele de ședere și peerioada de valabilitate a acestora. Cu siguranță, departamentul de Competiții trebuie să aibă o evidență”.

Dunărea Călărași a epuizat toate căile de atac pe cale sportivă pe plan intern, astfel că nu mai are cum să-și recupereze punctele și va porni în play-off de pe locul 5 la finalul sezonului regulat. Potaissa Turda și-a asigurat deja locul 4.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×