Echipa națională de handbal feminin a României a câștigat Trofeul Carpați după ce s-a impus în meciul cu Spania, 25-23.
Reprezentativa noastră este în vârf de formă înainte de startul Campionatului European din 2022. „Tricolorele” antrenate de Florentin Pera au reușit să își adjudece Trofeul Carpați după ce s-au impus la două goluri în fața echipei naționale a Spaniei, 25-23.
Anterior, formația noastră a remizat cu Austria, 32-32, apoi s-a impus în fața Serbiei, 26-20.
Cu o lună înainte de startul Campionatului European din 2022, echipa națională de handbal feminin a României a învins Spania și a câștigat, astfel, Trofeul Carpați.
După prima repriză, jucătoarele noastre au avut avantaj de un gol, 11-10, după ce portarul Iulia Dumanska le-a exasperat pe adversare cu intervențiile sale. În a doua repriză, Cristina Neagu a luat loc pe banca de rezerve, după ce nu a strălucit în prima jumătate a partidei.
Iulia Dumanska a fost eroina formației noastre pe final de meci, când a marcat cinci goluri în cinci minute și a contribuit decisiv la succesul obținut în fața ibericelor.
Echipa națională a României va participa, în perioada 4-20 noiembrie, la Campionatul European din Slovenia, Macedonia de Nord și Muntenegru.
Acesta este lotul selecționatei de handbal feminin a României la Trofeul Carpați, anunțat de Florentin Pera în urmă cu două săptămâni.
Portari: Yulia Dumanska (Gloria Bistrița), Daciana Hosu (SCM Rm. Vâlcea), Diana Ciucă (Rapid).
Linia de 9 metri: Cristina Neagu (CSM București), Cristina Laslo, Bianca Bazaliu, Laura Pristăvița (Gloria Bistrița), Eliza Buceschi, Sorina Grozav (Rapid), Bianca Harabagiu, Mădălina Zamfirescu (Gloria Buzău), Daria Bucur (SCM Rm. Vâlcea), Anca Mițicuș (Minaur Baia Mare).
Extreme: Nicoleta Dincă, Sonia Seraficeanu (Gloria Bistrița), Alexandra Dindiligan (CSM București), Corina Lupei (SCM Râmnicu Vâlcea), Alexandra Badea (Rapid), Andra Moroianu (Gloria Buzău).
Pivoți: Crina Pintea (CSM București), Laura Ostase (Rapid București), Bianca Țîrle (Minaur Baia Mare)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER