Echipă pentru 40 de minute. România a pierdut cu 28-22 amicalul disputat în Ungaria, după ce în ultimele 20 de minute a marcat numai trei goluri
În minutul 40, rezultatul era egal, 19-19. Tricolorele au ratat trei aruncări de la șapte metri în repriza secundă.
Campionatul European de handbal feminin din Ungaria și Croația (7-21 decembrie) este tot mai aproape, însă România are încă multe lucruri de pus la punct. Cel puțin aceasta este concluzia după ce naționala a pierdut, miercuri seara, la Debrecen, cu 28-22, în fața reprezentativei țării gazde.
Cele două selecționate s-au întânit din nou, după ce în august au susținut o partidă amicală și la Kecskemet, câștigată și atunci de Ungaria cu 33-23. De altfel, între cele două partide au existat foarte multe coincidențe. Cea mai importantă, România a rezistat în fața reprezentativei maghiare numai 40 de minute. În jocul de la Debrecen, tricolorele au avut un ritm foarte bun de pasare, au gestionat excelent inferioritățile numerice, a deschis jocul și în extreme, iar în defensivă a reușit să recupereze destule mingi. Condusă aproape toată repriza întâi la 2-3 goluri diferență, România a reușit să rămână în plasa adversarei și să reducă diferența la un gol chiar înainte de pauză, scor 15-16.
După pauză, naționala țării noastre a menținut trendul ascendent, restabilind egalitatea imediat și chiar având ocazia de a trece în avantaj. Prima problemă majoră apărută în tabăra lui Gheorghe Tadici? Echipa nu a marcat, teoretic, din cele mai ușoare situații, aruncările de la șapte metri. La începutul reprizei secunde, România a irosit două aruncări de la 7 metri, astfel că Ungaria a reușit să se mențină la conducere. În ciuda acestor situații, România a rămas în joc și a mers cap la cap cu Ungaria până în minutul 40, când tabela arăta 19-19. Dintr-o dată însă, jocul tricolorelor s-a rupt, fiind parcă hipnotizate de maghiare. Atacul a devenit inexistent, indiferent de jucătoarele trimise în teren de selecționer, iar greșelile s-au înmulțit. Timp de 14 minute, România nu a mai găsit spațiul porții apărate de Herr, având acea perioadă „neagră” pe care o întâlnim tot mai frecvent în ultima vreme și care a costat naționala și calificarea în sferturile CM din 2013. Un singur aspect a mai funcționat în tabăra României până la final, apărarea, care a limitat proporțiile scorului. În final, Ungaria a câștigat cu 28-22, cu un „parțial” de 9-3 în ultimele 20 de minute, în această perioadă tricolorele ratând încă un 7 metri. Pentru națională, lucrurile nu sunt încurajatoare, dar anumite aspecte încă mai pot fi reglate. Prima ocazie, la sfârșitul acestei săptămîni, la Oradea, unde România va juca trei meciuri cu Rusia, două cu lotul B și una cu lotul A. Tadici are la dispoziție 25 de handbaliste.
Au marcat pentru România: Nechita 6, Chintoan 5, Zamfir 4, Oltean 2, Buceschi 1, Brădeanu 1, Hotea 1, Ardean 1, Băbeanu 1.
În ciuda înfrângerii la Debrecen, echipa României începe să se contureze pentru Campionatul European din decembrie. Paula Ungureanu, Ada Nechita și Aurelia Brădeanu par a fi titulare indiscutabile în primul „7”, fiind greu de scos de cineva din prima echipă. Valentina Ardean este o altă jucătoare aproape singură de locul în prima echipă, depinde însă foarte mult și de forma Cameliei Hotea. O excelentă jucătoare de contraatac, extrema stângă de la Brașov ratează însă și foarte mult din situații foarte bune. În plus, Alice ar avea avantajul unei determinări ieșite din comun, prin care își poate impulsiona și coechipierele. Florina Chintoan pare prima candidată pentru postul de pivot, în primele 30 de minute cu Ungaria având o evoluție ireproșabilă, încununată și cu 5 goluri. În partea secundă, handbalista de la Cluj nu a mai fost jucată foarte mult de coechipere, astfel că și ea a dispărut din joc. Pe inter stânga, Tadici are cele mai multe soluții, Buceschi, Zamfir, plus Neagu și Perianu, care nu sunt la această acțiune, fiind accidentare.
Marea problemă înaintea CE din decembrie este una mai veche, postul de inter dreapta. Laura Oltean s-a integrat în echipă, a avut câteva acțiuni reușite și probabil că va fi în lot la turneul final. Nu are însă aptitudinele unui inter veritabil, ci calitățile unui centru. Selecționerul se vede însă nevoit să improvizeze, în condițiile în care în România nu prea sunt soluții de mâna stângă. Principalul câștig al acțiunii din Ungaria este Oana Bondar, care a reușit să se integreze în sistemul de apărare. Jucătoarea Brașovului este o handbalistă foarte mobilă, dispusă la sacrificii, care nu face concesii și are toate șansele să joace la Euro, alături de Brădeanu, în centrul apărării.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?