Gheorghe Tadici este convins România va avea o trupă capabilă să se califice la Jocurile Olimpice din 2016, chiar dacă în noua formulă naționala a pierdut cu Norvegia (scor 23-25)
Mai rar după o înfrângere, selecționerul și-a lăudat și felicitat elevele
Naționala feminină de handbal a debutat cu un eșec în preliminariile Campionatului European din 2014, scor 23-25 cu Norvegia. A fost însă genul de înfrângere care nu doare! Aflat în plin proces de reconstrucție al naționalei, Gheorghe Tadici a găsit multe puncte pozitive ale României după ce și-a măsurat forțele cu campioana olimpică și mondială en-titre: „Fetele au dovedit că pot forma o echipă de luptătoare, iar când se mobilizează sunt capabile de rezultate importante. Când acceptă «condimentele» marii performanțe, pot realiza lucruri spectaculoase. La Oradea, au dovedit că se pot lupta de la egal la egal cu orice echipă din lume. În ultimele 10 minute, dacă aveam și puțină șansă, n-am fi pierdut. Am trimis de patru ori mingea în bară în acest interval, pe final a apărut oboseala, iar concentrarea a mai scăzut”. Chiar dacă tricolorele au pierdut, selecționerul a ținut să le felicite.
Tadici vrea să se retragă după JO Tadici a tras și concluziile după acest prim meci cu Norvegia: „A fost un test pentru a vedea unde suntem înainte de Mondiale, dar și cine poate face față la o astfel de competiție. Cu cele 3-4 fete care au lipsit acum cred că facem o echipă competitivă”. Ținta cea mare a selecționerului rămâne însă competiția supremă de peste trei ani, din Brazilia. „După ce am calificat echipa pentru Sydney și Beijing, sper să vină și o a treia calificare la JO, poate și cu posibilitate de rezultat mai bun la Rio. Cred că se încheagă o echipă, iar o calificare ar veni ca o recompensă pentru toată lumea, inclusiv pentru mine. Ar fi retragerea ideală din handbalul de mare performanță”, a declarat Tadici.
Următorul meci al naționalei în preliminariile CE este tot împotriva Norvegiei, duminică, la Bergen (ora 17:15). Selecționerul a anunțat deja că handbalistele care au evoluat mai puțin în manșa tur, vor primi mai multe șanse la retur.
Perianu, noua promisiune a lui Tadici Antrenorul României a vorbit și despre noua promisiune a primei reprezentative, Gabriela Perianu. „A fost o surpriză plăcută pentru mine și un câștig pentru echipa națională. Nu sunt supărat că a mai și ratat”, a susținut selecționerul, care se pregătește să arunce în focurile unei mari competiții o nouă handbalistă de 19 ani, așa cum a procedat și cu Cristina Neagu, în urmă cu șase ani la Mondialele din Franța.
COSR și MTS ar trebui să‑și îndrepte mai mult atenția spre această echipă națională. Ar fi cam singura care are șanse reale să reprezinte România la JO, la jocuri sportive Gheorghe Tadici, selecționer România
EVENIMENT – Show la Sala Rapid de la ora 14:00 Clubul Sportiv Rapid aniversează azi, de la ora 14:00, la Sala Polivalentă din cartierul Giulești, 90 de ani de existență în cadrul unui spectacol la care vor fi prezente nume de legendă ale clubului bucureștean. „Vor veni și o serie de jucători care au adus primul titlu pentru echipa de fotbal, va fi și Culae Lupescu”, a declarat șefa clubului, Vali Caciureac. Nu vor lipsi Gabi Szabo, Nicu Vlad, Marian Oprea, Rodica Mateescu, Aurel Drăgan sau Gabi Pometcu. Imnul Rapidului va fi interpretat de Victor Socaciu.
JUDO – Fetele sunt șefe pe tatami: trei medalii la CM de juniori Delegația României a obținut trei medalii în primele două zile ale Campionatelor Mondiale de judo pentru juniori, competiție găzduită de orașul sloven Ljubljana. Toate trofeele au fost cucerite în competiția feminină, de sportivele de la Centrul Olimpic coordonat de Florin Bercean. Pe poziție de argint au urcat, miercuri, Andreea Ștefănescu (44 kg) și Alexandra Pop (48 kg), palmaresul fiind completat de un bronz cucerit ieri de Larisa Florian (52 kg). Competiția se încheie duminică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER