EDIȚIE EVENIMENT PROSPORT LIVE | Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă a lumii, și Bianca Bazaliu, una din cele mai promițătoare jucătoare ale noului val
This browser does not support the video element.
Cristina Neagu, cea mai valoroasă handbalistă a lumii, a venit marți, de la 10:00, la ProSport LIVE, pentru a vorbi despre țintele sale cu CSM București, reperele unei cariere fantastice, parcursul naționalei în 2017 și viitorul handbalului românesc. În studioul ProSport a fost și Bianca Baziliu, colega Cristinei, una dintre exponentele de seamă ale noului val al jucătoarelor de top.
Practic, le vom avea împreună pe cea mai în vogă handbalistă a lumii și una din marile promisiuni ale acestei discipline, în condițiile în care Bianca Bazaliu a împlinit de curând doar 20 de ani!
”Împlinesc 29 de ani (pe 26 august, n. red.) și nu mai am mult timp, dacă vreau să câștig ceva pentru orașul meu natal. Ar însemna foarte mult pentru mine să câștig ceva în orașul meu natal. Nu am jucat pentru un club din București de când eram junioară”, spunea Cristina, în urmă cu trei luni.
„Am o relație bună cu Cristina, am jucat una împotriva celeilalte de câteva ori la nivel de club, cu echipele naționale. Ea este o handbalistă la cel mai înalt nivel, dar în același timp și foarte corectă. Când joci împotriva Cristinei, întotdeauna vorbești de o persoană foartă bună, nu face rău celor din jur, își respectă adversarii. Îmi place când cea mai bună jucătoare din lume respectă toate echipele, toate țările. Este o handbalistă extraordinară, dar și o persoană foarte bună și îmi place mult asta”, a declarat în exclusivitate pentru ProSport Helle Thomsen, noua antrenoare de la CSM București.
ProSport LIVE, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 10:00, primul și singurul talk-show pe teme sportive din online-ul românesc.
- Așteptăm comentariile și sugestiile voastre pe live@prosport.ro.
ProSport LIVE este un format unic în peisajul media autohton, iar cititorii ProSport vor putea să contribuie în timp real la realizarea emisiunii.