Eeeeeeeeee, Macarena!** România-Spania 30-26!
România are un turneu lung în Danemarca. A debutat entuziasmant
cu Spania, scor 30-26, rezultat care o propulsează deja în
candidată serioasă la câștigarea Grupei A.
Imaginați-vă că ați nimerit toate cele șase numere câștigătoare
la tragerea 6 din 49, dar Loteria Națională ar anunța că extragerea
se va relua dintr-o regretabilă eroare. V-ar durea puțin
sufletul… La fel de dureroase au fost și înfrângerile României în
fața Spaniei la ultimele turnee finale, în condițiile în care
ibericele au mers în semifinale de fiecare dată, iar România a
plecat acasă.
La primele ore ale dimineții, cele două echipe s-au intersectat
pe culoarele hotelului, au stat chiar de vorbă (cazul Oanei Șoit cu
câteva coechipiere de la Itxako), dar starea lor de spirit a fost
complet diferită. Cântau, mai că nu dansau, în general o stare de
veselie, de relaxare în tabăra ibericelor. Semn că nu le apăsa
absolut deloc presiunea debutului la Campionatul European. Sau că
urciorul va merge și a treia oară la apă. La noi, în schimb, am
regăsit concentrare, emoții, dar și o dorință nemăsurată de
revanșă.
„Manita” arătată la
pauză
Determinarea fetelor lui Radu Voina s-a regăsit și în primii
pași făcuți pe parchetul din „Gigantium Arena”, apăsați, gata să-și
calce adversarele în picioare. Nu e mai puțin adevărat că
tricolorele le-au luat și puțin frica adversarelor, stare
sesizabilă la primele atacuri ale jocului. Spania s-a distanțat la
3-1 (min. 6), dar un strigăt din toți rărunchii marca Paula
Ungureanu la o paradă reușită a așezat echipa. Mingile s-au lipit
de Cristina Neagu, Tivadar și Brădeanu, în defensivă, au avut grijă
ca un „coșmar” numit Begona Fernandez să nu mai primească nimic de
la coechipiere, iar Ionela Stanca și Cristina Vărzaru au fost
zvârlugi pe contraatac. Rezultatele nu au întârziat să apară: 9-4
(min. 14), diferență rămasă constantă până la pauză. Adică o
„manita” dată Spaniei după 30 de minute (15-10).
Șoit a
redus diferența
Partea secundă a debutat tot în nota de dominare a României,
care a reușit să înscrie gol după gol chiar și în condițiile în
care Radu Voina a trimis handbalistele din linia a doua. La
finalizare și-a făcut simțită prezența și Oana Șoit, care n-a vrut
să le facă plăcerea coechipierelor de la Itxako și a dus
reprezentativa la 19-11 (min. 35). O relaxare tipic românească a
contribuit la strângerea diferenței pe final, Spania ajungând să
emită chiar pretenții în minutul 47, când a revenit la 19-22. În
final, România s-a impus cu 30-26 și așteaptă acum derby-ul grupei
cu Danemarca, mâine, la ora 21:45.
Rusia, boțită de Bojana!
Selecționata Muntenegrului a învins Rusia, scor 24-22, în primul
meci al grupei B. Meciul jucat la Aarhus a avut o desfășurare
dramatică, muntenegrencele, favorite la casele de pariuri înaintea
meciului, ieșind învingătoare în ultimele minute, deși la pauză
erau conduse cu cinci goluri, 15-10! Revenirea s-a datorat,
bineînțeles, jucătoarei lui ZRK Buducnost, Bojana Popovic (foto),
care a marcat nouă goluri!
„Acceptam
o victorie și la o jumătate de gol”
Selecționerul Radu Voina a apărut la conferința de presă mai
relaxat, dând senzația că i s-a luat o piatră de pe inimă după
meciul cu Spania.
Ne-am luat revanșa…
Suntem bucuroși că am început cu dreptul și aș vrea să felicit
echipa, care a jucat cu foarte multă dăruire. Nu a fost vorba de
nicio revanșă, ci doar de primul meci la Campionatul European,
competiție pe care am început-o cu dreptul.
La un moment dat, Spania s-a apropiat din nou la trei
goluri…
A apărut o oarecare relaxare, normală aș spune în condițiile în
care mai avem meciuri de jucat, dar nu mi-a fost teamă niciun
moment. Dacă știam de la început că putem bate măcar și la jumătate
de gol, acceptam imediat.
Ne așteaptă Danemarca…
Niciun meci nu seamănă cu altul. Apoi, noi trebuie să ne uităm doar
în curtea noastră. Nu există niciun adversar, oricine poate bate pe
oricine.
Pentru meciul cu Danemarca vom aborda o altă tactică
Cristina Vărzaru, căpitan România
9 intervenții a
avut Paula Ungureanu din 28 de aruncări (procentaj 32%)
Înainte de a ajunge la sala „Gigantium”, autocarul fetelor a fost
oprit de polițiști. „Cine sunteți și cu ce scop pe
aici?”, au întrebat polițiștii
Rezultate
prima zi:
Grupa B: Muntenegru – Rusia 24-22
Grupa C: Germania – Suedia 25-27
Olanda – Ucraina 25-13
Grupa D: Ungaria – Slovenia 28-19
Min 60 – Final de meci!
Min 59 – ROM – SPA 30-26 – Aguilar
Min 59 – ROM – SPA 30-25 – Vărzaru
Min 58 – ROM – SPA – 29-25 – Manea
Min 57 – ROM – SPA 28-25 – Mangue
Min 57 – ROM – SPA 28-24 – Pena
Min 56 – ROM – SPA 28-23 – Neagu
Min 56 – ROM – SPA – 27-23 – Martin
Min 55 – ROM – SPA 27-22 – Pena
Min 54 – ROM – SPA 27-21 – Vărzaru
Min 53 – ROM – SPA 26-21 – Brădeanu
Min 51 – ROM – SPA 25-21 – Pena
Min 51 – ROM – SPA 25-20 – Gâlcă
Min 50 – ROM – SPA 24-20 – Mangue
Min 49 – ROM – SPA 24-19 – Vărzaru
Min 48 – ROM – SPA 23-19 – Gâlcă
Min 47 – ROM – SPA 22-19 – Aguilar
Min 45 – Fiera este eliminată 2 minute
Min 44 – ROM – SPA 22-18 – Martin
Min 42 – ROM – SPA 22-17 – Martin
Min 41 – ROM – SPA 22-16 – Pena
Min 41 – ROM – SPA 22-15 – Fiera
Min 41 – ROM – SPA 21-15 – Martin
Min 41 – Tivadar, eliminată 2 minute
Min 40 – ROM – SPA 21-14 – Cuardado
Min 39 – ROM – SPA 21-13 – Șoit
Min 39 – Fernandez este eliminată 2 minute
Min 38 – ROM – SPA 20-13 – Pinedo
Min 36 – ROM – SPA 20-12 – Șoit
Min 35 – ROM – SPA 19-12 – Benzal
Min 34 – ROM – SPA 19-11 – Fiera
Min 33 – ROM – SPA 18-11 – Manea
Min 32 – ROM – SPA 17-11 – Vărzaru
Min 32 – ROM – SPA 16-11 – Șoit
Min 31 – ROM – SPA 15-11- Cuardado
Min 31 – A început repriza a doua!
Min 30 – Final de primă repriză!
Min 28 – ROM – SPA 15-10 – Neagu
Min 28 – ROM – SPA 14-10 – Pena
Min 26 – ROM – SPA 14-9 – Elisei
Min 26 – ROM – SPA 13-9 – Mangue
Min 24 – ROM – SPA 13-8 – Vărzaru
Min 22 – Fiera este eliminată 2 minute
Min 22 – ROM – SPA 12-8
Min 21 – ROM – SPA 12-7 – Vărzaru
Min 20 – ROM – SPA 11-7 – Pinedo
Min 19 – ROM – SPA 11-6 – Gâlcă
Min 17 – Barno a fost eliminată 2 minute
Min 16 – ROM – SPA – 10-6 – Fernandez
Min 14 – ROM – SPA 10-5 – Neagu
Min 14 – Martin ia galben
Min 14 – ROM – SPA 9-5 – Barno
Min 12 – ROM – SPA 9-4 – Gâlcă
Min 11 – Tivadar ia galben
Min 11 – ROM – SPA 8-4 – Gâlcă
Min 10 – ROM – SPA 7-4 – Gâlcă
Min 10 – Gâlcă ia galben
Min 9 – ROM – SPA 6-4 – Stanca
Min 7 – ROM – SPA 5-4 – Tivadar
Min 7 – ROM – SPA 4-4 – Mangue
Min 7 – ROM – SPA 4-3 – Vărzaru înscrie cu o boltă
Min 7 – ROM – SPA 3-3 – Vărzaru înscrie de la 7 metri
Min 5 – ROM – SPA 2-3 – Vărzaru înscrie
Min 5 -ROM – SPA 1-3 – Mangue înscrie
Min 4 – ROM – SPA 1-2 – Neagu înscrie
Min 4 – Barno ia galben
Min 2 – ROM – SPA 0-2 – Beatriz Fernandez înscrie
Min 2 – ROM – SPA 0-1 – Carmen Martins înscrie primul gol al
partidei
Min 1 – A început partida