EHF a decis: Final 4 și în Liga Campionilor la feminin, încă din acest sezon. Gazda show-ului, Budapesta!
Pentru prima dată în istoria competiției, Liga Campionilor la handbal feminin se va încheia în acest sezon cu un „Final 4”, așa cum se desfășoară, de patru ani, și la masculin. Practic, tradiționalele semifinale tur / retur vor fi înlocuite cu meciuri într-o singură manșă, ce vor fi disputate în aceeași arenă, unul după altul. Învingătoarele celor două semifinale vor juca o zi mai târziu finala competiției. Dacă acest sistem la feminin ar fi fost introdus în același timp cu cel masculin, atunci România ar fi fost reprezentată de Oltchim în trei rânduri într-un astfel de regal handbalistic. Vâlcea a ajuns cel puțin în semifinalele Ligii în 2010, 2012 și 2013.
Federația Europeană a desemnat ca oraș gazdă Budapesta, handbalul maghiar feminin fiind foarte bine reprezentat în ultimii ani la cel mai înalt nivel, în primul rând de către Gyor, care este și deținătoarea trofeului. Turneul final al Ligii Campionilor se va disputa în 3-4 mai 2014, într-o arenă cu 12.500 de locuri, aceeași care a mai găzduit finala Campionatului European din 2004 și va face același lucru, tot la Europene, și în 2014. Capitala Ungariei a câștigat bătălia cu Ljubljana (Slovenia). „Candidatura orașului Budapesta a fost impresionantă și sunt convins că acest eveniment va fi un mare succes încă din primul an. Handbalul este foarte urmărit în Ungaria și știm că primul eveniment va atrage fani din toată Europa. Ne așteptăm la o atmosferă fantastică în Budapesta, în luna mai a anului viitor”, a declarat Jean Brihault, președintele EHF, penstru site-ul oficial.
Patru românce au șanse să joace în Budapesta
Lansarea oficială a evenimentului va fi făcută pe 4 decembrie, la Budapesta, când se va anunța și când vor fi puse în vânzare biletele. Patru românce au șanse să joace în mai 2004 în primul Final 4 al Ligii Campionilor la handbal feminin: Oana Manea, Patricia Vizitiu, Talida Tolnai (toate cu Krim) și Cristina Neagu (Buducnost). Formațiile celor patru reprezentante au fost distribuite în aceeași grupă cu Gyor și Larvik. În cealaltă grupă, pentru doupă locuri la Budapesta se vor întrece Vardar, Midjylland, Thuringer și Savehof.