EHF European League, Grupa C. Măgura a fost spulberată în Norvegia!

EHF European League, Grupa C. Măgura a fost spulberată în Norvegia!

Măgura Cisnădie și-a redus șansele de calificare în sferturile de finală ale EHF European League, după eșecul drastic înregistrat sâmbătă, în Norvegia, scor 18-35 (8-16) cu Storhamar Handball Elite.

Sibiencele au mai primit o veste proastă de la EHF, jocul din deplasare cu Lada Togliatti fiind pierdut la ”masa verde”, deoarece nu s-a găsit o altă dată disponibilă pentru disputare. Meciul din Rusia nu s-a putut disputa la data programată inițial, Măgura având atunci cazuri de Covid-19 în lot.

O victorie în Norvegia le aducea sibiencelor calificarea în sferturi, dar jocul Măgurii nu a funcționat absolut deloc, nici în defensivă, nici în atac. Asta deși în jocul de la Cisnădie, Măgura câștigase clar, cu 33-28.

EHF European League, Grupa C. Măgura a fost spulberată în Norvegia!

Norvegiencele au defilat, cu portarul Eli Marie Raasok in mare formă (50% mimngi apărate) și campioana mondială Emilie Hovden de neoprit în atac (13 goluri).

Storhamar s-a impus cu 35-18, a egalat Măgura la puncte și are și avantajul meciurilor directe, fiind la mâna sa în ultima etapă.

Antrenorul Măgurii, Alexandru Weber spune că echipa sa a făcut cel mai slab joc din ultimii doi ani. ”Am jucat cel mai prost joc pe care l-am jucat în doi ani. Sunt dezamăgit de întreaga echipă, dar vom fi pregătiți pentru următorul meci împotriva lui Herning-Ikast” a anunțat Alexandru Weber.

Ikast este deja sigură de primul loc, a doua echipa calificată în sferturi urmând a fi decisă în ultima etapă. Măgura joacă acasă cu Ikast și are nevoie de un rezultat pozitiv, apoi să spere că Storhamar nu va câștiga în Rusia, cu Lada.

Clasament Grupa C:

  1. Ikast – 10 puncte
  2. Storhamar – 4 puncte
  3. Cisnădie – 4 puncte
  4. Lada           -2 puncte

Program etapa 6:

Măgura – Ikast (19 februarie)

Lada-Storhamar (20 februarie)

Foto: Facebook Storhamar Handball Elite

Publicat: 13 02. 2022, 14:08
Actualizat: 14 02. 2022, 14:36