Eliodor Voica, după turul România – Lituania: „Pentru noi rămâne decisiv meciul din Lituania. Să rezolvăm această problemă întâi și numai apoi putem trece și la hârtie”. Alexandru Șimicu s-a transformat în „omul model”
Naționala masculină a căpătat un nou suflu după prima victorie în grupa de calificare pentru Campionatul European 2020, scor 28-23 cu Lituania. Succesul a venit după o evoluție destul de sigură atât în faza de apărare, dar și în atac și oferă perspective bune și pentru partida retur de duminică, de la Klaipeda. Calificarea la turneul final este încă departe.
Eliodor Voica, antrenorul secund al naționalei masculine, a evidențiat aportul jucătorilor cu experiență, dar a lăudat toată echipa, în primul rând pentru că a acționat ca un grup.
„Personal, mă bucură că jucătorii noștri cu experiență au avut un meci foarte bun. Aș spune că a fost o mobilizare generală la nivel de grup. Pe lângă asta, sunt și câțiva jucători care au venit mai recent în colectivul echipei naționale, mă refer la Szoke, chiar la Călin Căbuț. Ei au reușit să facă față acestei partide care a avut totuși un anumit nivel de tenisune. În același timp, mă bucură foarte mult evoluția portarului Iancu și a lui Bujor, care ușor-ușor confirmă statutul lui. Dar asta nu înseamnă în vreun fel că îi neglijez pe ceilalți jucători. Cred că este o treabă bună făcută la nivel de grup, care face un pas important către omogenizare„, a declarat Eliodor Voica.
România a învins Lituania poate mai clar decât erau previziunile, mai ales că adversarii au venit cu doi jucători în linia de 9 metri care s-au impus deja la nivel de Liga Campionilor, Truchanovicius (Montpellier) și Malasinskas (Motor Zaporojie).
„Am reușit să anihilăm jucătorii lor importanți. Nu vreau să omit sub nicio formă accidentarea lui Truchanovicius, cred că a contat. Dar și apărarea noastră a avut un rol decisiv, mai ales în partea a doua. Pentru mine și cred că și pentru ceilalți componenți ai staff-ului a contat foarte mult că am reușit să ținem baricada sus în repriza a doua”, a explicat antrenorul secund al naționalei.
În absența lui Mihai Popescu, Alexandru Șimicu a primit banderola de căpitan. „Ei sunt la un nivel de maturitate, cred că nu se mai pune problema personalității sau a ego-ului. Cum l-am văzut acum pe Șimicu, vă spun la modul concret, este complet schimbat, un profesionist în adevăratul sens al cuvântului, un om matur care a venit și a pus umărul necondiționat. Mai mult de atât, cred că poate fi considerat un model pentru oricare dintre sportivii noștri”, a comentat Eliodor Voica, convins că handbalistul de la St. Raphael poate să ajute foarte mult naționala în următorii 4-5 ani.
- „Șimicu a fost pentru noi ieri un stâlp solid în apărare și omul care atunci când este greu niciodată nu ezistă să-și asume responsabilitatea” – Eliodor Voica, antrenor secund România
În mai puțin de 24 de ore, România va pleca în Lituania, nu înainte de a mai susține un antrenament la Izvorani, în această după-amiază. Cristi Tcaciuc, Dragoș Soare și Bogdan Mănescu întregesc lotul de „19″ care a făcut deplasarea în baza de pregătire a COSR. După ședința de pregătire, Montoya și staff-ul tehnic vor decide lotul pentru „Klaipeda”.
„Ne așteptăm la un meci mult mai dificil decât în România, nu neapărat că sunt gazde, ci datorită faptului că și ei au nevoie de puncte, la fel ca și noi. Mai mult de atât, nu cred că este pentru nimeni un secret, Lituania are o echipă destul de bună, cu jucători cu experiență, care pot oricând să înscrie. Iar pentru asta trebuie să fim pregătiți. Și noi avem jucători cu experiență, care pot face față acestui meci dificil din Lituania. Bineînțeles, ajutați și de ceilalți, care sunt cu mai puțină experiență sau nou-veniți în națională”, a afirmat Eliodor Voica.
Antrenorul nu a ascuns faptul că staff-ul a început să facă și calcule în privința șanselor de calificare la Euro, dar a întărit că tot ce contează acum este returul cu Lituania. „Pentru noi rămâne decisiv meciul din Lituania. Să rezolvăm această problemă întâi și numai apoi putem trece și la hârtie. Dacă reușim să câștigăm aceste două partide, putem să sperăm apoi la calificare„, a mai spus fostul „tunar” al naționalei.
România este pe locul 3 în Grupa 6, cu 2 puncte, după Portugalia – 6 puncte și Portugalia – 4 puncte. La Euro merg primele două naționale din fiecare grupă plus cele mai bune patru reprezentative de pe locul 3.