Emoționant! Neagu a îngenuncheat la final în fața galeriei Oltchimului, mulțumindu-le fanilor pentru susținere
-Cristina a evoluat 31 de minute, a marcat trei goluri, a dat două pase decisive, iar cât a stat pe margine și-a încălzit umărul cu o bandă specială
” Încă resimt dureri la umăr. Nu pot să arunc așa cum o făceam înainte, dar simt că progresez”. Declarația Cristinei Neagu, oferită înainte de meciul cu Hypo, a produs fiori, mai ales că ea revenise deja pe teren miercuri, în meciul cu Corona Brașov, în care marcase și un gol.
Însă evoluția sa din meciul de aseară cu Hypo (30-25) a contrazis-o. Introdusă în minutul 19, bucureșteanca a fost primită cu urale de cei 2.000 de spectatori din tribunele sălii „Traian”. Neagu a arătat aproape ca înainte de operația pe care a suferit-o în iunie 2011 și a scos-o din circuit mai bine de un an și jumătate.
S-a agitat în permanență pe teren, a intrat în combinații cu coechipierele sale, ba chiar a înscris trei goluri și a oferit două pase decisive! În momentele în care nu era pe teren, Neagu și-a antrenat umărul cu ajutorul unei benzi speciale. Finalul a scos la rampă un moment tulburător. După ce tot meciul galeria a afișat un banner cu mesajul: „După 20 de luni de chin, urmează succesul deplin”, Cristina a oferit o secvență tulburătoare. Le-a mulțumit fanilor și a îngenuncheat pe parchetul sălii în uralele celor 2000 de suporteri.
Celălalt meci al primei etape din grupa A a Ligii Campionilor, Randers – Buxtehuder, se va desfășura azi, de la ora 20:00
Următorul meci al vâlcencelor în Ligă va fi cel cu Buxtehude, sâmbătă, de la ora 16:00