Etapa marilor surprize. Corona Brașov a pierdut locul pe podium după o înfrângere suferită la Galați. Slatina a obținut primul punct în Liga Națională. Rezultatele etapei a 6-a și clasamentul
Structura podiumului Ligii Naționale de handbal feminin a suferit modificări la sfârșitul etapei a 6-a. Corona Brașov, una din echipele cu pretenții în acest sezon, a cedat surprinzător pe terenul echipei CSU Danubius Galați, scor 22-19, astfel că a fost devansată în clasament de HCM Rm. Vâlcea.
Corona nu a contat la Galați, gazdele având în repriza secundă și șase goluri avans: 22-16. „După un meci de genul acesta nu e tocmai ușor să vorbești, pentru că era un joc pe care nu trebuia să îl pierdem. Ce pot spune acum la cald este că pe atac am fost haotici, nu a ieșit mare lucru și nu s-a respectat nimic din tot ce am pregătit la antrenamente. Știam de Galați că se apără 5 plus 1 și am pregătit atacul pentru acest lucru, însă din păcate în teren nu a ieșit nimic din ce trebuia să iasă. Ne-a lipsit foarte tare un cap limpede care să așeze jocul într-un mod favorabil. Una peste alta, a fost un meci slab făcut de noi, în fața unui adversar care juca acasă și a făcut totul pentru a câștiga. Trebuie să ne adunăm repede și să depășim toate pasele proaste pentru că sezonul merge mai departe”, a declarat antrenorul Costică Buceschi pentru pagina oficială de Facebook a clubului, după un joc în care nu a contat pe Eliza Buceschi, Timea Tătar și Marinela Neagu. Formația brașoveană a fost devansată în clasament de HCM Rm. Vâlcea, care a acumulat tot 12 puncte, dar deține și un golaveraj mai bun.
A doua mare surpriză s-a consemnat la Brăila, la meciul Dunărea – CSM Slatina 20-20. Echipa pregătită de Alexandrina Bora a obținut primul punct de când a promovat în premieră în Liga Națională, fiind foarte aproape de a pleca cu toate cele trei puncte, după ce a avut 20-17.
- Rezultatele etapei a 6-a:
- CSM București – SCM Craiova 35-23
- U Cluj – HCM Rm. Vâlcea 27-32
- HC Zalău – CSM Bistrița 32-29
- Dunărea Brăila – CSM Slatina 20-20
- CSM Roman – Măgura Cisnădie 32-33
- Danubius Galați – Corona Brașov 22-19
- Unirea Slobozia – Rapid București 31-22
Clasament: 1. CSM București – 21 p (7 j), 2. SCM Craiova – 15 p. 3. HCM Rm. Vâlcea – 12 p, 4. Corona – 12 p, 5. Măgura Cisnădie – 9 p, 6. CSM Roman – 9 p, 7. HC Zalău – 9 p, 8. Danubius Galați – 9 p, 9. CSM Bistrița – 9 p (7j), 10. Dunărea Brăila – 7 p, 11. Unirea Slobozia – 6 p, 12. Rapid – 6 p, 13. U Cluj – 3 p, 14. CSM Slatina – 1 p.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?