EURO 2014 – INTERVIU | Cristina Neagu: „Se spune că nu avem mentalitate de învingători, dar cu Spania am luptat până la capăt și am obținut o victorie mare”
Ce înseamnă naționala României fără Cristina Neagu în echipă? Un răspuns la această întrebare a fost oferit în ultimele 12 minute ale primei reprize România – Spania (scor final 22-20), meci din grupa principală I a Campionatului European de handbal feminin. Fără starul echipei Buducnost Podgorica în primul „7”, prima reprezentativă a marcat un singur gol în acest interval de timp.
Cristina Neagu nu a avut cea mai bună repriză la turneul final, ne referim la primele 30 de minute ale jocului România – Spania, din contră, nu a fost în apele ei. Gheorghe Tadici a decis să schimbe interul stânga la 8-10 pentru Spania, dar lucrurile au mers mai rău pentru prima reprezentativă. Fără Neagu, echipa a pierdut cu 4-1, nici nu a reușit să expedieze foarte multe șuturi pe poartă, iar concluzia a fost evidentă: Fără Cristina nu se poate!
Neagu și-a tras sufletul vreo 30 de minute, cu pauză cu tot, iar la reluare a fost jucătoarea pe care o știm cu toții. A marcat 6 goluri în repriza a doua și a făcut, practic, diferența în atac. Mai mult a colaborat foarte bine cu Aurelia Brădeanu și împreună au jucat, ori de câte ori au avut ocazia, și pivotul. În final, România a câștigat cu 22-20! Cristina a fost desemnată și jucătoarea meciului pentru România, însă cu fair-play, ea a mărturist că premiul este în egală măsură și al Paulei Ungureanu, portarul care a dat aripi echipei.
Cristina, după o primă repriză slabă, ați făcut o repriză secundă fenomenală cu Spania. Cum se poate explica transformarea radicală a echipei?
Cred că se poate explica prin faptul că eram cu moralul scăzut după înfrângerea cu Ungaria, s-au făcut multe speculații, unii au fost foarte critici după acel meci. Și la încălzire am fost puțin mai apatice, am făcut o primă repriză slabă, dar cred că Paula ne-a dat aripi astăzi. A salvat niște mingi extraordinare, ne-a dat și nouă senzația că putem să câștigăm. Altfel ne-am dus în atac, am avut și puțin noroc, nici nu s-au mai făcut așa multe greșeli, iar în final am ieșit învingătoare.
Fața României este cea din repriza a doua?
Pentru mine este important este că am reușit să ne ridicăm după înfrângerea în fața Ungariei. N-am fost cum suntem noi românii, vezi Doamne, că după o înfrângere nu putem să ne ridicăm. Probabil, multă lume ne dădea deja pierzătoare după jocul cu Ungaria, se spune că nu avem mentalitate de învingători, dar cu Spania am luptat până la capăt și am obținut o victorie mare.
Sunt și mai mari regretele acum după egalul cu Danemarca și înfrângerea cu Ungaria, meciuri pe care le-ați avut în mână?
Nu, nu sunt și mai mari regretele, sportul așa a fost să fie. Am zis în meciurile trecute că ne-a lipsit poate și puțin norocul. Dar cred că de această dată am avut. Puteam să pierdem dacă Paula nu făcea niște parade extraordinare, unu contra unu. Acum trebuie să privim către meciul cu Polonia și să câștigă, să avem o șansă să jucăm pentru locurile 5-6.
„Este simplu să spui aruncați în colțul de sus, doar pentru că sunt mici de înălțime și s-a pus presiune în sensul acesta. Aruncați sus! Aruncați sus!”
Portarul Spaniei a fost numărul 1 la adversare. Ce spune acest lucru?
Silvia Navarro este numărul 1, dar s-a accidentat, nu știu ce s-a întâmplat cu ea. Nu o știam deloc (n.r. Ana Temprano), este simplu să spui aruncați în colțul de sus, doar pentru că sunt mici de înălțime și s-a pus presiune în sensul acesta. Aruncați sus! Aruncați sus! Mingea avea foarte mult clister și se părea că nu ne mai ascultă. Pentru mine nu este important nici cine este cel mai bun jucător al meciului. După 60 de minute trebuie să ieșim învingătoare, asta rămâne pe tabelă.
Trofeul pe care l-ai luat la final, credem că este și al Paulei Ungureanu…
Am și făcut o glumă la final pe această temă, i-am dat floarea ei. Asta nu e important, ci contează că ne-am făcut datoria cât am putut și ne-am făcut datoria.
Ce a fost în sufletul tău după prima repriză?
Mi-a fost greu pentru că nici nu mi-a reușit jocul, nu ne-am încălzit bine, am început slab. Am vorbit între noi la pauză și ne.am spus că trebuie să ne arătăm nouă în primul rând că nu e așa. Că dacă pierdem, în următorul joc nu mai suntem în stare de nimic. Din păcate am pierdut meciul acela cu Ungaria, a fost extrem de dureros și a fost foarte greu să ne revenim. Cel mai important lucru în acest moment este să câștigăm meciul cu Polonia.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?