EURO 2014 | Interviu cu eroina partidei cu Danemarca, Adriana Țăcălie: „Suntem supărate pentru că am luat un punct. A fost cel mai bun meci al meu la națională”
Adriana Țăcălie a făcut un meci entuziasmant împotriva Danemarcei, reușind să marcheze nu mai puțin de 10 goluri, dar să scoată și două aruncări de la șapte metri.Jucătoarea a alternat aruncările la poartă, când pe lung, când pe scurt, astfel că portarii Danemarcei n-au reușit să o citească tot meciul. „Am încercat să sar, să urmăresc portarul, să văd unde se duce”.
La conferința de presă de după meci, Gheorghe Tadici și-a elogiat eleva, susținând că a făcut un meci excepțional. Apoi a făcut și o declarație ironică, cu adresă directă la cei care l-au contestat pentru selecționarea handbalistei de la Corona Brașov: „Eu sunt prost selecționer că am luat-o la lot!”. După evoluția din jocul cu Danemarca, Adriana Țăcălie a fost desemnată cea mai bună ju8cătoare din tabăra tricoloră. Distincția a fost însă o palidă consolare: „Reprezenta mai mult o victorie”.
Ați scăpat printre degete victoria, după un meci totuși extraordinar. Care ar fi concluziile?
Regretul cel mare este că nu am câștigat acest meci după ce am condus meciul de la început până în ultimele trei secunde. Este o supărare pentru că am luat un singur punct, meritam ambele puncte după evoluția de astăzi (n.r. – marți seara). Danemarca nu ne-a surprins cu nimic.
Ați foarte supărate la antrenamentul de luni. Cum ați reușit să vă remontați după momentul „Norvegia”?
Primul meci nu a fost așa cum ne-am așteptat. Ne-a surprins forma noastră, știam că suntem într-o dispoziție foarte bună, am arătat acest lucru la meciurile cu Germania, la antrenamente totul a fost OK. Dar am pierdut cu Norvegia după un joc prost. Am zis că nu mai avem ce să pierdem în meciul cu Danemarca, ne-am propus să alergăm foarte mult, și înainte și înapoi pe repliere.
A fost cel mai bun meci al tău la echipa națională?
La un Campionat Mondial, la un Campionat European, da, este cel mai bun meci al meu. Vreau să-mi ajut echipa în continuare și să ajungem cât mai departe în acest Campionat.
Asta a fost tactica pe care ați pregătit-o, jocul pe tine sau pur și simplu ți-au intrat primele aruncări și atunci totul s-a deplasat în dreapta?
Așa a fost tactica, să atacăm în culoarele unu pentru că ele închid foarte bine în zona centrală. Mie mi-a mers șutul la poartă, au intrat aproape toate mingile în poartă, astfel că am mers pe aceeași tactică, nu am avut de ce să schimbăm.
A descoperit echipa României interul dreapta de care avea nevoie?
Domnul profesor știe dacă este o soluție. Eu spun că mi-am făcut cât de cât treaba. Nu este un post foarte ușor pentru o dreptace, dar m-am acomodat și sper să reușesc să fac meciuri și mai bune.
Crește acest punct moralul echipei?
Crește pentru că am avut un joc foarte bun, la discreția noastră. Dacă era un meci mai slab, poate că nu mai aveam aceeași încredere în noi.
Ai fost cea mai bună jucătoare a meciului. Reprezintă ceva acest lucru pentru tine?
Reprezenta mult mai mult o victorie.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?