Considerată una dintre echipele fără mari șanse la medalii, Suedia și-a continuat parcursul excelent de la Euro 2014, câștigând finala mică a turneului, scor 25-23, contra Muntenegrului
Absentă de la Mondialul de anul trecut din Serbia, Suedia și-a refăcut echipa în ultimul an și a reușit un European excelent. Nordicele antrenate de Helle Thomsen și Thomas Sivertsen au mers excelent în grupe, dar nu au reușit să găsească antidotul pentru echipa Norvegiei, împotriva căreia a pierdut în semifinale. Dar suedezele și-au revenit excelent în finala mică, pe care au câștigat-o cu 25-23 în fața Muntenegrului, o echipă puternică, dar care a mizat mult prea mult pe „7”-le de start, în afara lui Bulatovic, Radicevic, Jovanovic sau Knezevic, jucătoarele care au stat pe bancă nu au adus un plus.
Oboseala muntenegrencelor, care stăteau pe banca tehnică la time-out-urile lui Dragan Adzic, a fost decisivă pe finalul partidei, când ex-iugoslavele au reușit să egaleze, 22-22 (min.53), dar nu au susținut ritmul până la final, cedând în ultimele minute, când Gullden și Oden au făcut legea pe semicerc. Muntenegru termină, astfel, pe locul 4 la acest European, după ce în 2012, la precedenta ediție, elevele lui Dragan Adzic au câștigat medalia de aur.
Torstenson, eliminată în minutul 11
Unul dintre cele mai fierbinți momente ale meciului a venit în minutul 11, când Linnea Torstenson, jucătoarea lui CSM București, a fost eliminată direct de arbitrele norvegiene pentru că a faultat-o pe Majda Mehmedovic pe contraatac. Decizia a fost una corectă, întrucât Torstenson a împins-o pe Mehmedovic chiar când aceasta se pregătea de aruncare, lucru interzis de regulament.
Suedia – Muntenegru 25-23 (11-12)
Suedia: Bundsen 11 intervenții – Gullden 7, Oden 6, Alm 4, Johansson 2, Hagman 2, Fogelstrom 1, Jacobsen 1, Torstenson 1.
Muntenegru: Rajcic 6 intervenții, Barjaktarovic 5 intervenții – Bulatovic 8, Radicevic 4, Jovanovic 4, Knezevic 3, Mehmedovic 2, Pavicevic 1, Lazovic 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER