EURO 2016 | Ambros Martin după România – Croația: „Dacă vrem să fim în semifinale trebuie să facem 8 puncte în grupa principală, asta e clar”
- România s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin cu două victorii, după ce a învins Rusia și Croația. După o săptămână dificilă, în care a ieșit cu fruntea sus dintr-o grupă cu Rusia și Norvegia, tricolorele se pregătesc acum de alte trei jocuri, în urma cărora are șansa de a prinde semifinalele turneului final din Suedia
„Cred că am meritat această calificare în grupele principale. Am avut trei jocuri diferite până acum, am jucat diferi. În toate am arătat însă că suntem la un nivel bun, iar în momente negative am reușit să revenim. Cu Norvegia am fost conduși cu 5 goluri și am recuperat din diferență, azi cu Croația am avut handicap de trei goluri și am întors rezultatul. Am arătat că suntem puternici nu doar menatl, ci și ca handbal jucat. Aștepăm următoarele meciuri, să ne și recuperăm în ziua care urmează pentru că fetele au mai pierdut din energie”, a susținut Ambros Martin.
Ambros Martin și-ar fi dorit ca la meciul cu Croația să mai odihnească fetele care au dus greul în primele jocuri, dar strategia nu prea i-a reușit, întrucât adversarul a reușit să rămână aproape până prin minutul 45. „Acesta este Campionatul European, nu am putut să ne odihnim”, a spus selecționerul.
În următoarele zile urmează bătălia pentru calificarea în semifinale cu Ungaria, Danemarca și Cehia. Din fericire, România se află în joc în această luptă, după ce a bătut Rusia cu 22-17, asigurându-și astfel 2 puncte pentru startul grupei principale. „Trebuie să uităm numele adversarilor, toate cele șase naționale calificate pentru Main Round sunt în postura de a ataca o calificare în semifinale, unele au puncte mai multe, altele mai puține. Dacă vrem să fim în semifinale trebuie să facem 8 puncte în grupa principală, asta e clar. Trebuie să câștigi toate jocurile”, a comentat Ambros Martin.
La prima prezență la un turneu final în calitate de selecționer, Ambros Martin a declarat că se simte fericit. Dar… „Trebuie să uit de mine, important este ce avem în teren”, a spus antrenorul României. În final, el a mărturisit că nu a văzut încă nicio adversară din grupa C care se împerechează cu grupa României, „dar știu Ungaria”.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?