EURO 2016 | Diferențele între România 2015 și România 2016. Costică Buceschi: „Cuplul de apărători centrali Gabi Szucs – Crina Pintea este unul dintre cele mai puternice din handbalul feminin”
România se pregătește de cea mai grea perioadă a Campionatului European de handbal feminin. Poate nu neapărat ca dificultate a jocurilor, cât mai ales a încărcăturii și a programului aglomerat, fără mult timp de recuperare la dispoziție. Marți și miercuri, tricolorele vor înfrunta Cehia (ora 17:15) și Danemarca (ora 19:30), meciuri în urma cărora au șansa de a ajunge în semifinalele competiției.
Ambros Martin a început pregătirea acestor două partide încă de duminică, de la partida cu Ungaria. „A contat foarte mult că pe final am putut să schimbăm toată echipa, le-am dat șansă tuturor să joace, iar acest lucru cred că va fi bun pentru competiție pentru că urmează meciuri din ce în ce mai grele, iar timpul pentru recuperare este mai limitat”, a declarat Costică Buceschi, antrenorul secund al echipei naționale.
Cehia, o echipă foarte arțăgoasă, care și-a depășit cu mult planul pe care l-a avut
Partida cu Cehia nu se anunță deloc simplă, având în vedere că a dat o replică peste așteptări tuturor adversarilor de până acum. Ungaria chiar a „pățit-o” rău, a pierdut cu 27-22. „Ne așteptăm la un meci în care Cehia se va agăța de fiecare minge, avem ca și reper meciul dintre ele și rusoaice. Este o echipă foarte arțăgoasă, care și-a depășit cu mult planul pe care l-a avut. Nu au presiune asupra lor, cehoaicele vor juca să câștige, să-și demonstreze valoarea. Îmi doresc din tot sufletul, sper ca rezultatul să ne ajute, să jucăm cu cât mai multe fete, pentru a le da pauza necesară înaintea meciului cu Danemarca, programat la 24 de ore distanță”, a susținut Costică Buceschi.
Înaintea ultimelor două etape din grupa principală de la Helsingborg se pot face destule calcule. Staff-ul tehnic le evită din moment ce România este la mâna propriilor rezultate. „Nu ne facem calcule, ne facem doar strategia pentru jocul cu Cehia și bineînțeles după acest joc toate gândurile noastre vor fi către Danemarca, o echipă cu care ne tot batem pentru accederea într-o fază superioară. Ne dorim din tot sufletul ca acest meci să fie o accedere pentru o semifinală la Campionatul European. Dar până acolo drumul este lung, să trecem peste meciul cu Cehia, să ieșim sănătoși și victorioși și apoi ne gândim la alte lucruri”, a precizat Costică Buceschi.
„O medalie la echipă națională la orice turneu european sau mondial nu se poate cumpăra cu banii de la un club”
Pentru că știe foarte bine realitatea din Liga Națională, antrenorul echipei Dunărea Brăila a vorbit și despre cum a reușit staff-ul tehnic să motiveze jucătoarele care activează la cluburi cu probleme financiare: „A rămas să vin eu cu veștile rele pentru antrenorii străini care vin la noi în România. Este clar pentru fiecare jucătoare care vine la echipa națională, problemele care sunt la cluburi rămân pe planul al doilea. Pentru fiecare dintre ele contează foarte mult faptul că joacă la echipa națională și faptul că au șansa să câștige o medalie. O medalie la echipă națională la orice turneu european sau mondial nu se poate cumpăra cu banii de la un club”.
Costică Buceschi este antrenorul care a făcut legătura la nivelul băncii tehnice între Tomas Ryde și Ambros Martin, fiind „secundul” naționalei în ambele mandate. Din puncte de vedere al atmosferei din lot, al încrederii căpătate de tricolore la Mondialul din 2015 unde s-a câștigat medalia de bronz, respectiv Euro 2016, lucrurile sunt asemănătoare. Și totuși, care sunt diferențele între România 2015 și România 2016?
„Sunt multe lucruri care sunt mai bune, sunt unele lucruri poate unde nu suntem la același nivel la care am fost anul trecut. Am câștigat foarte mult în zona centrală, în apărare cu supriza Crina Pintea, care s-a integrat foarte bine în locul lăsat de Mica Brădeanu și de Gabi Perianu. Iar cuplul acesta de apărători centrali, Gabi Szucs – Crina Pintea, care a mai jucat pe vremuri la Zalău, este unul dintre cele mai puternice din handbalul feminin. Sperăm din tot sufletul ca el să continue la același nivel pentru că ne ajută foarte mult. Cred că suntem una din echipele care primim cele mai puține goluri, lucrul acesta ne ajută foarte mult pentru că ne dă liniștea pe faza de atac și ne dă timp să gândim orice acțiune. Până la urmă este un punct foarte bun câștigat, aici și portarii își au rostul. Toate jucătoarele care sunt aici, indiferent că sunt în primele 7, care stau pe bancă și chiar și cele două care stau în tribună au încredere și se vede lucrul acesta în rezultatele echipei naționale”, a răspuns Costică Buceschi.
România și Cehia deschid ziua de marți la Helsingborg, de la ora 17:15. Apoi, urmează Ungaria – Norvegia (19:30) și Danemarca – Rusia (21:45). La sfârșitul zilei, lucrurile în privința calificării se vor clarifica. Cu un succes, Norvegia devine prima semifinalistă a Campionatului European.