Norvegia a anunțat la începutul săptămânii că nu mai poate găzdui Euro 2020 la handbal feminin, Danemarca a întârziat răspunsul în privința preluării întregii competiții, astfel că turneul final este acum în pericol de a fi anulat! Este scenariul pe care îl prezintă chiar mass-media din Danemarca.
Naționala feminină de handbal se reunește duminică seara în București, în vederea abordării Euro 2020. Dar cu mai puțin de două săptămâni înainte de startul competiției, programat pentru data de 3 decembrie, pericolul ca acest turneu final să fie anulat este tot mai mare. „Guvernul încă se gândește dacă Danemarca ar trebui să aibă undă verde pentru a organiza Campionatul European de handbal. Acum, cu mai puțin de două săptămâni înainte de start, evenimentul este în pericol de a fi anulat”, a anunțat postul danez TV2.
Norvegia a anunțat că nu mai poate organiza Euro 2020, având în vedere restricțiile pentru Covid-19 impuse de Guvern. Asociația Daneză de Handbal și-a arătat disponibilitatea de a prelua organizarea întregului eveniment, nu doar a Grupelor A și B. Forul condus de Per Bertelsen mai avea nevoie însă doar de un acord al Guvernului, care însă nu a venit deocamdată! „Politicienii au mestecat propunerea toată săptămâna și încă o discută. Asta îl lasă pe Per Bertelsen, președintele DHF, cu un sentiment gol”, a mai spus sursa citată.
Într-un interviu acordat pentru TV2, conducătorul handbalului danez a mărturisit faptul că „am un sentiment foarte, foarte rău”. Răspunsul întârzie din aceleași motive, pandemia de coronavirus. Cazurile pozitive s-au înmulțit și în Danemarca, motiv pentru care au și fost luate măsuri mai stricte de limitare a răspândirii Covid-19 în partea de nord, incluzând și o blocare parțială a municipiului Frederikshavn, care ar fi trebuit să organizeze o grupă la Euro 2020.
Postul danez a fost azi în contact cu Ministerul Culturii, autoritatea de la care se așteaptă OK-ul final, răspunsul autorităților fiind ceva de genul că dialogul este încă în curs și că vor reveni atunci când vor exista știri în acest caz.
Timpul este deja presat, astfel că Per Bertelsen a convocat o ședință a Consiliului de Administrație pentru duminică, ora 11:00. „Aici trebuie să luăm o decizie, dacă aruncăm sau nu prosopul în ring. Trebuie să fim de acord cu această decizie”, a anunțat oficialul.
Euro 2020 este programat să se desfășoare în perioada 3-20 decembrie. Dacă Guvernul danez își va pune „ștampila”, atunci turneul final va avea loc la Herning și Kolding.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER