EXCLUSIV | Calvarul Adrianei Țăcălie-Crăciun s-a încheiat după mai bine de 4 ani. Jucătoarea își recuperează în sfârșit banii după accidentarea suferită la Europeanul din 2014. FR de Handbal a fost executată silit

Redactor:
Marius Hutu

  • Publicat:
  • Actualizat:

Adriana Țăcălie își recuperează după mai bine de 4 ani banii pentru operația suferită în urma accidentării la Campionatul European din 2014. La data respectivă, jucătoarea echipei naționale a fost nevoită să-și suporte din propriul buzunar cheltuielile pentru intervenția chirugicală și recuperare. Povestea a fost destul de complicată, pentru că handbalista a fost nevoită să apeleze inclusiv la Instanță, dar tot calvarul s-a încheiat.

La scurt timp după o partidă memorabilă cu Danemarca în grupa Campionatului European de la Debrecen (Ungaria), când a marcat nu mai puțin de 10 goluri, Adriana Țăcălie-Crăciun a suferit o accidentare gravă la umărul drept, astfel că nu a mai putut termina acel turneu final. Prezența în Ungaria a fost, de altfel, și ultima a handbalistei la prima reprezentativă, pentru că a apoi a urmat un lung proces de recuperare. Și unul și mai lung pentru a-și recupera banii, pe care i-a cheltuit din buzunar cu intervenția chirurgicală și procesul de „vindecare”!

Accidentată în timpul Campionatului European pentru echipa națională (!), Adriana Țăcălie și-a făcut RMN-ul abia după ce a revenit atunci la Brașov. Bineînțeles, costurile respective au fost suportate de club. Federația i-a recomandat apoi handbalistei să se opereze pe banii ei, pentru că apoi își va recupera banii, fiind asigurată. Este o practică utilizată și în cazul altor sportivi în ultimii ani. Pe lângă faptul că au suferit traume fizice, pentru majoritatea sportivilor au urmat și traumele psihice, în tentativa de a-și recupera banii cheltuiți. Pentru Adriana Țăcălie-Crăciun a fost un proces de aproape 4 ani.

După 2 ani în care nu a reușit să-și recupereze banii, handbalista ajunsă între timp în Franța la Fleury a fost nevoită să apeleze la Instanță. A urmat o altă perioadă cu procese, dar în cele din urmă a venit și „momentul adevărului”, și-a găsit în sfârșit dreptatea. Instanța i-a dat câștig de cauză, iar Federația Română de Handbal a fost bună de plată.

Conform portal.just.ro a fost nevoie însă și de executor judecătoresc pentru ca handbalista să-și primească banii. Federația a fost executată silit, a avut și poprire pe conturi: „Admite cererea de încuviințare a executării silite. Încuviințează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 4440 din data de 28.06.2018, Secția a II-a Civilă în dosarul nr. 39083/299/2017, definitivă prin neapelare la data de 14.01.2019, prin poprire, urmărire silită imobiliară, urmărire silită asupra bunurilor mobile incorporale, la cererea creditoarei CRACIUN (fostă Țăcălie) ADRIANA GABRIELA, împotriva debitoarei FEDERAȚIA ROMANA DE HANDBAL, pentru obligațiile ce rezultă din titlul executoriu, la care se adaugă cheltuielile de executare silită ocazionate. Fără cale de atac”. Pentru federație a fost un alt proces pierdut, pe deasupra fiind nevoită să plătească și munca executorului judecătoresc.

MIRCEA ROSCA / MEDIAFAX FOTO

Adriana Țăcălie-Crăciun (30 ani) a fost una dintre cele mai interesante handbaliste propuse de handbalul românesc în urmă cu un deceniu, fiind în aceeași generație cu Cristina Neagu. Pe undeva, traseul ei a semănat în primii ani cu cel al interului de la CSM București, Bianca Bazaliu. „Țăcă” a luat un start fulminant la Oltchim, reușind să marcheze 7 goluri într-un meci cu Buducnost Podgorica în Liga Campionilor (ianuarie 2008), dar apoi Tadici a plecat de la echipă, iar jucătoarea nu și-a mai găsit loc. Interul a câștigat mai târziu Liga Campionilor cu Buducnost în 2012, apoi a fost readusă în țară de Mariana Tîrcă la Corona Brașov, unde a atins un nou vârf de formă, motiv pentru care a și fost convocată pentru Mondialul din 2013 și Euro 2014. După momentul accidentării, Țăcălie a dispărut din prim-plan.

A reușit să prindă un contract totuși cu Fleury în Franța, pentru că despre revenirea la echipa națională nu s-a mai pus problema. Toată umilința la care a fost supusă a derterminat-o să spună definitiv adio primei reprezentative și să se concentreze doar pe activitatea la echipa de club. După două sezoane în Franța, în țara care a câștigat în această perioadă Campionatul Mondial și Campionatul European, Adriana Țăcălie a decis să revină în Liga Națională. Astfel, din vară o vom vedea evoluând la Măgura Cisnădie, echipă cu care a semnat de curând.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×