Cea mai valoroasă handbalistă a lumii, Cristina Neagu (29 de ani), a vorbit în cadrul emisiunii ProSport LIVE și despre transformarea jocului cu mingea pe semicerc într-o disciplină dură. Interul stânga de la CSM București consideră însă că regulile din arbitraj s-au schimbat pentru a nu mai încuraja jocul la limita regulamentului. Căpitan al naționalei, Neagu a stat departe de teren mai mult de 600 de zile, după ce s-a operat în Statele Unite la umărul drept. Revenită pe teren, handbalista s-a accidentat apoi la genunchiul piciorului stâng.
„Handbalul a devenit un sport mult mai dur, mulți îl compară cu rugbyul. S-au schimbat regulile din arbitraj, din punctul ăsta de veder, consider că e un lucru bun. E neplăcut să fii lovită în față, în zona sânilor. Cele mai dure lovituri sunt cele de la față, e destul de neplăcut. Eu sunt lovită destul de mult, din păcate, dar cred că nimeni nu vrea să lovească intenționat. Nu vreau să mă gândesc și nu vreau să cred că o jucătoare de handbal din lumea asta ar vrea să lovească pe cineva intenționat”, a spus Neagu la ProSport LIVE. După Campionatul European din Suedia, unde România s-a clasat pe locul 5, Cristina Neagu își va conduce foarte probabil echipa, în postura de căpitan, și la Mondialul din Germania, care va debuta pe 1 decembrie. Naționala face parte din Grupa A, alături de Franța, Spania, Angola, Slovenia și Paraguay.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER