EXCLUSIV | Cristian Gațu: „Eu nu am nimic cu antrenorii străini. Foarte bine, să vină și să performeze aici, dar nu asta este performanța”

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 2 poze

Cristian Gațu, dublu campion mondial și fost președinte al Federației Române de Handbal, nu și-a făcut foarte multe iluzii în privința calificării României la Campionatul Mondial masculin din 2019, după ce echipa pierduse manșa tur de la Skopje cu 32-24. Conducătorul de joc al naționalei din anii 70 a vorbit la ProSport LIVE și despre faptul că selecționerul ar trebui să vorbească aceeași limbă cu jucătorii.

„Nu am avut speranțe la meciul de la Cluj că am putea să ne calificăm, s-a văzut din primul meci că handicapul era destul de mare, foarte greu de recuperat. Normal că mi-am dorit să fie mai strâns scorul la Skopje, dar dacă nu s-a putut, asta este”, a comentat Cristian Gațu.

Apoi, dublul campion mondial în 1970 și 1974 a vorbit și despre problema selecționerului la naționala României. „În primul rând, fără a aduce acuze directe, rolul antrenorul este să-i pregătească. Ori Pascual nu a avut timpul necesar, pentru că era împărțit între două acțiuni complet diferite, pregătirea echipei Barcelona, pregătirea echipei României. Nu cred că venirea lui cu 3-4 zile înainte de competiție sau de joc suplinește lipsa unei pregătiri și a unei omogenizări a echipei. De asemenea, cred că nu sunt încă jucători racordați la eveniment. Nu așa se mobilizează un jucător la un meci cu asemenea miză”, a susținut Cristian Gațu.

Fostul președinte al FR de Handbal nu își explică cum anumiți jucători refuză echipa națională, cel mai recent caz fiind al lui Bogdan Criciotoiu. „Și asta face parte din pregătirea psihologică, cum poți să refuzi echipa națională, dar mai trebuie să se facă și o analiză serioasă. Eu nu am nimic cu antrenorii străini. Foarte bine, să vină și să performeze aici, dar nu asta este performanța. Iar relaționarea se face într-o limbă cunoscută și de jucători. Dacă la nivelul echipelor de club nu avem comentarii, acolo nu există niciun fel de presiune suplimentară, la nivelul echipelor naționale trebuie să se vorbească într-o limbă cunoscută. Spre exemplu, uitați-vă la Spania, ei vorbesc în limba lor, nu în engleză, asta nu înseamnă că nu ar trebui și noi să învățăm limbi străine. Dar într-un minut cât durează time-out-ul, antrenorul se exprimă în engleză și după aceea jucătorii se întreabă unul pe altul ce a vrut să zică. Lucrul acesta nu face parte din omogenizarea unei echipe și de pregătirea unui joc de asemenea miză”, a afirmat Gațu.

Întrebat cum s-ar mai putea califica naționala masculină la un turneu final după ani la rând de absență, Cristian Gațu a răspuns: „Nu pe mine ar trebui să mă întrebați, dar eu cred că ar trebui să se pune mai mare accent pe centrele, academiile – cum s-ar numi ele – de pregătire a tinerilor jucători. Investiția trebuie făcută la nivelul copiilor și juniorilor. Centrele existente deja trebuie să fie solide și să fie din nou finanțate așa cum se întâmpla înainte, iar pe lângă ele să mai apară încă câteva centre. Când s-a înființat Centrul Național de la Sighișoara, polonezii nu aveau nimic, ungurii veneau să se pregătească la noi, să joace în Centru, prin 2005-2006. Iar ceva mai târziu au înființat și ei niște centre”.

România a ratat calificarea la Campionatul Mondial, după 50-57 la „general” cu Macedonia într-un play-off de calificare. După partida retur de la Cluj, Xavier Pascual și-a anunțat demisia. Naționala masculină nu se mai califică la Mondiale de 8 ani și la Europene de 22 de ani. Iar ultima prezență la Jocurile Olimpice s-a consemnat în urmă cu 26 de ani.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

 

 

Publicat: 14 06. 2018, 12:01
Actualizat: 21 06. 2018, 09:49