EXCLUSIV | Cristina Neagu: „Am avut și antrenori români cu care nu am avut o relație foarte bună și nu am rezonat din punct de vedere handbalistic. Pierdeam un meci, mă arătau cu degetul”. Motivul pentru care prezentul naționalei este incert

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:

La 29 de ani pe care îi va împlini în curând, Cristina Neagu a ajuns una din „veteranele” naționalei României. Prezentă la ProSport LIVE, handbalista a vorbit despre perspectivele primei reprezentative și motivele pentru care a avut relații mai bune cu selecționerii aduși din afara țării, respectiv cu Tomas Ryde și Ambros Martin.

Naționala de handbal feminin, care are ca obiectiv principal calificarea la Jocurile Olimpice, se află într-o perioadă de reconstrucție. La Mondialul din 2017, programat în Germania, Cristina Neagu va împlini 10 ani de la debutul ei în prima reprezentativă. Interul stânga transferat de CSM București a explicat în cadrul ProSport LIVE nivelul de atunci și de acum al echipei naționale. Totodată, Cristina a cerut răbdare în privința schimbului de generații.

„Vorbeam cu colegele de la Oltchim când am fost la Râmnicu Vâlcea (n.r. referire la Gala Campioanelor organizată cu prilejul retragerii din activitate a Ramonei Farcău) și spuneam că în momentul când eu am mers pentru prima oară la echipa națională, generația mea era una foarte bună. Dar numai eu am făcut pasul la echipa națională, pentru că la lot erau jucătoare foarte mari în acel moment și nu am avut parte de perioada asta de tranziție de azi. Aceste jucătoare care au renunțat în ultimul timp să joace pentru națională, au evoluat până acum, în prezent. Între timp, fetele din generația mea n-au făcut pasul către națională decât foarte târziu, unele dintre ele și n-au mai ajuns la acest nivel”, a susținut Cristina Neagu.


Foto: Paul URSACHI / MEDIAFAX

„Au foarte mult trac, am încercat să vorbesc cu ele, să le încurajez, dar știu că este un proces care va dura”

Jucătoarele născute între 1994 și 1997 au devenit majoritate la echipa națională în mandatul lui Ambros Maryin, mai bine de 50% din lot fiind format la ultimele acțiuni din generația „Perianu”, respectiv generația „Laslo, Bazaliu”. „Acum avem un picaj, de la aceste fete foarte valoroase și cu foarte multă experiență (n.r. referire la jucătoarele care s-au retras de la națională în ultima vreme), până la aceste fete foarte tinere, care au talent, dar nu au experiență. Lucrul ăsta se vede în meciuri, s-a văzut în dubla cu Austria, care nu e un adversar de cea mai bună calitate. Din punctul meu de vedere e nevoie de timp. Este greu, n-aș vrea să spun că sunt sceptică, dar cred că va fi un proces greoi de reconstrucție a echipei națională. Dintr-o dată, aceste fete care acum un an de zile își doreau să ajungă și ele la echipa națională și aveau probabil emoții să joace lângă mine sau Mica, Oana, Ada, Alice s-au găsit dintr-o dată în situația de a evolua titulare la lot. Au foarte mult trac, am încercat să vorbesc cu ele, să le încurajez, dar știu că este un proces care va dura”, a spus Cristina.

„Nu mai sunt la prima tinerețe!”

Ajunsă deja la 29 de ani, celei mai bune handbaliste din lume îi lipsește o mare performanță cu echipa națională, adică o medalie de aur! Neagu rămâne însă realistă în ceea ce privește echipa națională și speră la un viitor cât mai bun pentru echipă: „Eu îmi doresc foarte mult să fac performanță, nu mai sunt la prima tinerețe. E foarte greu din păcate să facem performanță în acest moment. Știu că obiectivul este calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Să vedem cum va arăta echipa peste un an, doi și atunci pot să mă exprim mai bine din punctul ăsta de vedere. În momentul de față văd situația destul de incertă”. În cei 10 ani petrecuți deja în tricoul primei reprezentative, Cristina Neagu a câștigat două medalii de bronz la Euro 2010 și la Mondialul din 2015. S-a calificat, de asemenea, la două ediții ale Jocurile Olimpice, 2008 și 2016, cea din 2012 fiind ratată poate și pentru că a suferit din punct de vedere medical.

„Ai lucrat cu mulți antrenori la echipa națională, poți să ne spui două lucruri care ți-au rămas în minte și care și-au deschis puțin drumul spre viață, spre sport? Două lucruri învățate de la doi selecționeri sau poate de la același selecționer… Sau ce te-a impresionat pe tine la unul dintre ei?”, a fost unul din subiectele abordate cu Cristina Neagu la ProSport LIVE.

„Sunt metode total diferite și eu încurajez metodele antrenorilor străini”

„Au fost perioade diferite. Și perioada de început la echipa națională cu antrenorii români, iar ultimii ani cu antrenori străini, n-aș vrea să ajung iarăși la acele discuții, că eu nu apreciez antrenorii români, au fost tot felul de discuții. Sunt metode total diferite și eu încurajez metodele antrenorilor străini. Asta este părerea mea, nu spun că nu am avut de învățat de la antrenorii români, am început cu o antrenoare româncă, cu doamna Maria Covaci, care m-a învățat foarte multe lucruri. Apoi, Mariana Tîrcă m-a încurajat foarte mult și am jucat 60 de minute la fiecare meci și am prins foarte multă experiență. Însă am avut și antrenori români cu care nu am avut o relație foarte bună și nu am rezonat din punct de vedere handbalistic. Eu am văzut altfel lucrurile, mai ales că în ultimii ani am acumulat și eu o experiență, am învățat foarte multe lucruri și nu am rezonat. Eu cred că trebuie să existe acest respect și am lucrat cu niște antrenori de la care nu am simțit acest respect”, a venit răspunsul Cristinei Neagu.

Căpitanul naționalei a povestit apoi și cu ce a venit nou Tomas Ryde la echipa națională, după ce a fost pregătită de Gheorghe Tadici și Radu Voina, ambii selecționeri cu câte o medalie pe banca primei reprezentative. „Tomas Ryde a luat presiunea de pe umerii noștri și de pe umerii mei, pentru că antrenorii români puneau foarte multă presiune pe mine, pierdeam un meci, mă arătau cu degetul. Tomas era un tip mult mai relaxat, nu punea așa multă presiune pe noi, pe rezultat. Din cauza asta a și funcționat la un moment dat echipa națională și am obținut niște rezultate foarte bune, pentru că în perioada lui am bătut pentru prima dată Norvegia în ultimii 17 ani. Pe lângă medalia de bronz, la care nu ne dădea nimeni nicio șansă la Campionatul Mondial din 2015 și calificarea en-fanfare la Jocurile Olimpice”.


Foto: Zsolt HALMAGYI

„Sunt genul de jucătoare care dacă ratează cinci aruncări, o să se ducă s-o arunce și pe a șasea”

Cristina a dezvăluit că a avut o relație de colaborare foarte bună cu Tomas Ryde, la fel cum este și în prezent cu Ambros Martin, care o și consultă în anumite privințe: „Am avut o relație foarte bună și cu Tomas, am o relație bună și cu Ambros, discutăm destul de mult. El m-a și pus pe mine căpitan de echipă și odată cu lucrul ăsta discutăm și mai mult, mă întrebă mereu cum sunt fetele. Discutăm destul de mult despre joc, despre cum văd eu lucruruile pe faza de atac”.

„Mi-am asumat de fiecare dată tot ce am făcut pe teren, lucruri mai puțin bune din păcate. Sunt genul de jucătoare care dacă ratează cinci aruncări, o să se ducă s-o arunce și pe a șasea. Cred foarte mult în mine, în ceea ce fac pe teren, dar cu siguranță au existat și vor mai exista momente în care nu o să pot să înscriu. Și dacă nu înscriu, pot să fac foarte multe lucruri bune pentru colegele mele”, Cristina Neagu. După Campionatul European din Suedia, unde România s-a clasat pe locul 5, Cristina Neagu își va conduce foarte probabil echipa, în postura de căpitan, și la Mondialul din Germania, care va debuta pe 1 decembrie. Naționala face parte din Grupa A, alături de Franța, Spania, Angola, Slovenia și Paraguay.

Articol scris de Alexandra Serafim

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într- bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într- bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
Internaţionalul român a fugit cu iubita în Maldive! Tânăra a avut o apariţie răvăşitoare în costum de baie
Internaţionalul român a fugit cu iubita în Maldive! Tânăra a avut o apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×