EXCLUSIV – Ghinion teribil pentru Cristina Neagu și Oltchim! Cea mai bună handbalistă a lumii din 2010 s-a accidentat din nou grav! Cât va lipsi de pe teren

Vești proaste pentru handbalul românesc, după ce Cristina Neagu a suferit o nouă accidentare cumplită, ce o va ține departe de sala de handbal câteva luni bune.

Cea mai bună handbalistă din lume din 2010 a suferit o ruptură de ligamente la ultimul antrenament al Oltchimului și va fi nevoită să stea pe bară minim șase luni.

Accidentarea survine la nici trei luni după ce Cristina revenise pe teren, după 20 de luni de absență cauzate de problemele la umărul drept.

Astfel, sezonul 2012-2013 este practic terminat pentru interul stânga, iar vestea lovește în plin și Oltchimul, în vederea partidelor din Liga Campionilor.

„La antrenamentul de luni seara, Cristinei Neagu i-a fugit genunchiul stâng fără să fi fost atinsă de vreo coechipieră. La prima oră i-am pus o mașină la dispoziție pentru a ajunge la un control la București, iar după un prim control se pare că ar fi vorba de ‘încrucișate’. Cristina era pe o pantă ascendentă, iar în ultimul meciul de la HCM Baia Mare a jucat foarte bine. Va trebui să ne descurcăm fără ea la următoarele meciuri din Liga Campionilor. Situația nu este însă dezastruoasă pentru echipă, mai avem încă trei soluții pentru postul de inter stânga, pe Jovanovic, Barbosa și Meiroșu”, a declarat pentru ProSport Petre Berbecaru, președinte CS Oltchim.

Rămâi pe www.prosport.ro pentru mai multe detalii.

Publicat: 29 01. 2013, 15:29
Actualizat: 29 01. 2013, 17:18