EXCLUSIV** Omul celui mai mare sponsor din sportul românesc, șef peste cele 3 milioane de EURO ale Oltchimului
După demisia lui Ioan Gavrilescu, Adunarea Generală a SC Oltchim
nu a reușit să-i găsească fostului președinte un succesor. Prima
opțiune, inginerul Werner Olah, a declinat oferta. A doua propunere
a fost Doru Filip, consilier local în Primărie, dar nici acesta nu
a acceptat.
Biroul Executiv a decis astăzi ca Petre Berbecaru să fie noul
președinte interimar al clubului. Berbecaru a fost vicepreședintele
clubului sub mandatul lui Ioan Gavrilescu și este cunoscut ca fiind
un apropiat al lui Constantin Roibu. Petre Berbecaru ar urma să
conducă clubul până la finalul lunii mai, când va avea loc Adunarea
Generală ordinară a CS Oltchim, în care va fi ales noul președinte
și stabilită noua organigramă.
Oltchimul este instituția de stat care acordă cea mai mare
sponsorizare unui club sportiv, aproape 3 milioane de euro.