EXCLUSIV | Pompiliu Popescu, fostul medic al naționalei, a explicat pas cu pas cum va decurge operația Cristinei Neagu și în ce constă recuperarea. „Se fixează totul în două șuruburi… Poate sta și o lună în cârje!”

Pompiliu Popescu, fostul medic al „Generației de Aur”, a explicat la ProSport în ce constă operația Cristinei Neagu și cum trebuie să decurgă recuperarea de șase luni pentru ca cea mai bună handbalistă a noastră să revină la parametrii maximi pe teren. Ea a fost accidentată în meciul cu Ungaria de la Campionatul European, iar verdictul este ruptură a ligamentelor încrucișate ale genunchiul drept.

„Am văzut și am reținut accidentarea. E una dificilă, una dintre cele mai grave ale unui sportiv, fie că e handbal, fotbal, rugby…îl scoate din competiție timp de șase luni. Aceste ligamente încrucișate anterioare trebuiesc înlocuite. Se face o ligamentoplastie, adică se prelevă o porțiune dintr-un tendon patelar sau semitendinos de la același picior și se fixează în două șuruburi, trecându-se printr-un canal osos, adică traversând tibia și femurul. Acele șuruburi sunt bio resorbabile, adică ele vor fi resorbite de țesutul osos în timp, între doi și cinci ani dispar. Nu se mai scot ca înainte, când erau de titan”, a explicat Pompiliu Popescu la ProSport LIVE.

Omul care a avut grijă zeci de ani de jucătorii naționalei a detaliat: „După aceea, urmează recuperarea, care e dificilă. Dacă nu e făcută corect și la timp poate duce la complicații. Cea mai frecventă e atunci când intervine imposibilitatea articulației genunchiului de a mai executa flexia la parametrii maximi sau normali, adică nu mai poate să îndoie genunchiul la nivel normal…se ajunge la scurtarea membrului respectiv și la imposibilitatea de a face toată gama de mișcări din timpul jocului sau a antrenamentului”.

După operație, urmează perioada de recuperare, una de șase luni, dar în care trebuie respectați anumiți pași: „Operațiile se fac și-n România fără probleme. Se fac cu succes, de mulți, mulți ani. În totalitate sunt șase luni până intră în competiție. Această perioadă are un calendar, adică primele două saptamani se scot firele și genunchiul e fixat într-o orteză la 90 de grade. Sub revizie medicală și sub control, sportivul respectiv merge trei săptămâni în două carje fiindcă nu are voie să calce pe piciorul operat. La trei săptămâni se face control și dacă articulația e bine, atunci se trece la sprijin și pe piciorul afectat, dacă nu, se amâna la patru săptămâni, adică stă aproximativ o lună în cârje…Intervine și atrofia mușchiului…se atrofiază repede și se ‘pune’ foarte greu la loc. Oricum, sigur ea va fi aptă pentru turneul final următor”.


 

Publicat: 13 12. 2018, 10:51
Actualizat: 13 12. 2018, 16:45