EXCLUSIV | Rareș Fortuneanu dezvăluie de ce Franța este națiunea nr. 1 în lume la handbal! Cât costă formarea unui junior de valoare într-un an, drumul spre seniorat și accentul pus pe „dublu-proiect”. „Sunt ochi peste tot”
Franța este fără doar și poate națiunea numărul unu în lume în handbalul masculin și face pași importanți în acest sens pentru a domina și în sectorul feminin. Naționalele de seniori sunt campioane mondiale en-titre, iar în sectorul juvenil rezultatele sunt, de asemenea, la excepțional. Ce are Franța în mod special? Cum reușește să producă naționale întregi de jucători valoroși? Câteva răspunsuri am încercat să le aflăm de la Rareș Fortuneanu, antrenor secund la St. Raphael și antrenor coordonator al unui Centru de formare al Franței.
- Rareș Fortuneanu a ajuns în Franța încă din 2004, de când a plecat de la Dinamo la St. Raphael.
În vârstă de 39 ani, fostul internațional român este la rândul lui un produs al sportului francez, în ceea ce privește noua lui carieră, de antrenor. După ce a renunțat la activitatea de handbalist în 2013, el a rămas în cadrul clubului St. Raphael și a urmat cursurile de perfecționare ale școlii franceze, pentru a deveni antrenor. ProSport a stat de vorbă cu Rareș Fortuneanu zilele trecute, profitând de prezența echipei St. Raphael la turneul amical găzduit de Dinamo.
Una din temele principale de discuție a fost modul cum este organizat handbalul francez. Baza constă în 24 de poluri masculine și 24 de poluri feminine, în toate regiunile, un fel de Centre Naționale de Excelență în România. Din clasa a 9-a și până prin clasa a 11-a, copiii sunt integrați în aceste poluri. Apoi, responsabilii de poluri își prezintă juniorii la diverse turnee interpoluri, pentru a fi cooptați în Centrele de Formare organizate în general pe lângă cluburile din primele două ligi.
„Informațiile despre copii sunt adunate de la toți antrenorii, se dau și teste fizice, iar cum scoate unul capul, este chemat la echipa națională pentru a fi urmărit. Francezii fac multe regrupări de acest gen la echipa națională, încearcă să vadă majoritatea jucătorilor. Lotul național al Franței de cadeți, juniori cuprinde cam 50-60 de sportivi, pe care-i rulează, să-i vadă cum au progresat, să-i vadă cum s-au integrat. Filtrul este foarte strâns, nu le scapă mare lucru. Sunt puțini care deviază de la parcursul acesta, echipă de club – detecție regională – detecție departamentală – detecție naționala. Tot acest ciclu începe de la 15-16 ani”, spune Rareș Fortuneanu
- Fiecare Centru de Formare are un responsabil. Iar responsabilul are 1-2 antrenori, un preparator fizic. Finanțarea este asigurată de Federație și de statul francez
Federația franceză încearcă să apropie majoritatea polurilor de echipele de performanță. „Știu că aceste echipe de mare performanță scot mulți juniori și de aceea îi regrupează aici”, explică fostul handbalist al echipei Dinamo. Centrele de Formare ale juniorilor, tinerilor jucători au poate un rol și mai important în formarea viitorilor handbaliști de mare valoare ai Franței.
„În centrele de formare ai dreptul să ai maximum 12 jucători. Chestia asta este foarte bine controlată de Federația Franceză, ei nu investesc niciun ban. Clubul finanțează tot centrul de formare, iar pentru acest lucru primește bani de la statul francez. Acesta este finanțat aproape în totalitate de departamentul de care aparține. Ca să înființezi un centru de formare, trebuie să ai echipă de liga 1 sau 2. Dacă retrogradezi, iar în 2 ani nu urci, nu mai ești agreat și își pierzi eticheta de la Federație, iar atunci jucătorii îți dispar. Țin mult la performanță.
Francezii pun mare accent pe un dublu-proiect, școală-studii și handbal. De ce fac lucrul acesta? Ei sunt convinși că din cei 12 jucători maximum pe care tu îi ai în fiecare an, nu toți o să reușească să joace în primele două ligi. Fiecare sportiv face și studii pentru o meserie, iar la finalul celor 3-4 ani în centrul de formare știu sigur că au o diplomă. Iar cu aceasta poate să plece în viață. Astfel, nu le oferă o singură în șansă în viață, handbalul. Poate să mai vină și o accidentare care să-ți încheie cariera, mai vin și alte momente care pot determina un tânăr de 17-19 ani să se lase de handbal, motiv pentru este nevoie de un echilibru.
Fiecare sportiv își alege domeniul în care vrea să facă studiile. Bine, nu putem să-i ajutăm cu studii la medicină sau alte domenii care necesită prezență obligatorie. Ei știu regula jocului de la bun început, ce studii pot să urmeze în paralel cu handbalul. Avem posibilitatea să le aducem profesori, care să-i ghidoneze. Spre exemplu, la St. Raphael vin profesorii unde sunt cantonați sportivii și fac meditații cu ei, astfel încât jucătorii să susțină și ritmul cu două antrenamente pe zi”, ne-a povestit Rareș Fortuneanu.
- Juniorii pot intra în Centrele de Formare de la 16-17 ani, iar fiecare poate să încheie maximum două convenții. Cluburile decid dacă o convenție este de un an sau de 2 ani. Cert este că au maximum 3-4 ani la dispoziție să scoată un jucător
Dacă în România un tânăr jucător accede cu greu într-o echipă de seniori, procesul lui de promovare fiind extrem de dificil, în schimb, la toate echipele din Franța se regăsesc și mulți jucători U21. Inclusiv PSG, Montpellier și Nantes au ajuns la turneul Final Four al Ligii Campionilor din acest an cu jucători din noul val în loturi și chiar pe foile de joc.
Rareș Fortuneanu ne-a dezvăluit apoi că „legislația este foarte bine făcută, încât protejează cluburile care au făcut investiții în jucători. Spre exemplu, dacă unui jucător care i se termină contractul de formare îi propunem un contract de profesionist, dar el spune că vrea să plece la altă echipă, atunci clubul care îl achiziționerază trebuie să plătească 20.000 de euro pe an de formare 20.000 de euro. Un jucător crescut în centru costă cam 17.000-18.000 de euro / an, adică masă, casă, studii plus o bursă. Structura handbalului francez este bine gândită, bine pusă la punct, sunt foarte puține breșe. Cel mai important, sunt ochi peste tot. Este adevărat, aria de selecție este cu totul alta, nu se poate face o comparație cu România. În Franța sunt 500.000 de persoane care joacă handbal în mod organizat, 500.000 care plătesc licență la Franceză de Handbal. Enorm!”.
Mâine, în următorul episod al discuției cu Rareș Fortuneanu, vom relata una din ideile cu care handbalul românesc se poate reconsolida, dar și lungul drum de formare al unui specialist în Franța. De asemenea, ce condiții trebuie să îndeplinească un club din prima ligă pentru a fi primi licența de participare.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?