EXCLUSIV** Voina rămâne selecționerul României!

UPDATE
14:20
ProSport a aflat în exclusivitate că Radu
Voina va rămâne în postul de selecționer al naționalei feminine de
handbal.

„Nu s-a pus problema niciun moment ca Voina să fie înlocuit de
Tadici”, ne-a dezvăluit un membru al Comisiei Tehnice.

Ședința este încă în desfășurare, rămâi pe
www.prosport.ro pentru amănunte


Naționala feminină își va continua activitatea în 2010 fie cu
Radu Voina (foto, în roșu), fie cu Gheorghe Tadici (foto, în
galben). Cei doi antrenori au fost propuși ieri de Comisia Tehnică,
urmând ca astăzi, la Consiliul de Administrație, să fie validat
unul dintre ei. În culise se vorbește că Voina are șanse mai
mari.

Înghesuială mare ieri la Federația Română de Handbal. Nu mai puțin
de 18 antrenori, băgați într-o încăpere foarte mică, au ținut să
fie prezenți la ședința Comisiei Tehnice. Pe ordinea de zi a
figurat analiza echipei naționale, în urma participării la
Campionatul Mondial de handbal. Președintele Cristian Gațu nu a
fost prezent, preferând să nu dea naștere la interpretări.

Criticat în dese rânduri în lumea handbalului pentru locul 8 ocupat
de prima reprezentativă în China, Radu Voina a avut parte de
surprize: antrenorii nu i-au reproșat mare lucru, cel puțin nu în
față. „Am prezentat ce am avut de spus. Mă așteptam și la critici,
dar există român care să spună ceva deschis?”, ne-a declarat Radu
Voina.

Voina are
contract cu FRH până în 2012

După prezentarea raportului, membrii Comisiei Tehnice au făcut
propuneri pentru funcția de antrenor al naționalei feminine, două
la număr. Una a venit din partea lui Pilică Popescu, care a cerut
să se meargă tot pe mâna lui Radu Voina, iar alta susținută de
Romeo Ilie, antrenorul echipei HCM Buzău, care a militat pentru
revenirea lui Gheorghe Tadici pe banca tehnică. Propunerile vor fi
analizate azi la Consiliul de Administrație.

Voina a avertizat la finalul ședinței că mai are contract cu FRH
până în 2012. „Nu știu dacă se va vota între Voina și Tadici.
Depinde cum va conduce președintele Gațu ședința”, ne-a precizat
unul dintre membrii CA. Acesta este un prim duel între cei doi
antrenori, următorul fiind programat mâine, în campionat, la
Vâlcea.

Voina are viață tot mai grea la
Vâlcea

Lumea handbalului spune că în funcție de ce va hotărî azi Consiliul
de Administrație al FRH ar putea decide și Oltchim. Șefii
campioanei României s-au arătat total nemulțumiți de prestația
echipei la meciul cu Itxako, considerând că, jucând așa, Vâlcea nu
are nicio șansă să prindă finala. Oficialii Oltchimului au luat
deja în calcul schimbarea lui Voina, dar nu au decis dacă vor face
acest pas înainte sau după meciul de duminică de la Györ. Conform
unor surse, singura șansă a antrenorului de a rezista pe bancă la
Oltchim este să „prindă” meciul din Ungaria și să câștige
grupa.

Publicat: 12 01. 2010, 14:20
Actualizat: 12 01. 2010, 17:39