Exotica Woo

Woo Sun-Hee a fost prima sud-coreeancă din handbalul românesc. Brașov a adus-o vara trecută, dând lovitura pe piața transferurilor. Micuța extremă este de departe cea mai valoroasă stranieră de la noi. Zâmbește tot timpul și este de o politețe desăvârșită. „Când am venit în România, primul lucru care m-a surprins a fost faptul că nu întotdeauna se arată respectul cuvenit. La noi, un adolescent mie nu mi-ar vorbi decât la persoana a doua plural. Și am doar 29 de ani”, spune Woo, amestecând cuvinte din engleză și română. A făcut mari progrese cu limba noastră, pe care o studiază intens. Iar dovada am primit-o când ne-a condus la apartamentul pe care clubul i l-a pus la dispoziție. „Înainte, la dreapta, acum la stânga”, ne-a îndrumat în românește Sun-Hee sau când mi-a dictat numărul de telefon: „Zero șapte…”. „Cu greu am găsit în Coreea un dicționar român. Acum în fiecare zi citesc câte ceva”, a explicat sportiva.

Roxana Lupea
Publicat: 06 03. 2008, 22:59