Dinamo are un start de sezon fantastic în Liga Campionilor, reușind să urce pe locul 1 în Grupa D, după victoria cu 35-28 cu GOG Svendborg, liderul înaintea jocului. Alb-roșii au făcut un joc de excepție, unul dintre cele mai bune ale unei echipe românești în ultimii ani în Europa.
GOG Svendborg a venit la București din țara care deține azi titlul mondial. Dinamo a răspuns însă cu mai mulți jucători care au fost la ultimul Mondial, cu o „sete” nebună de succes și cu o sală absolut superbă, din punct de vedere al ambianței. Miza jocului era uriașă la start, cine câștiga lua o opțiune importantă pentru calificarea în play-off. După primele două etape, ambele formații erau neînvinse, dar danezii erau lideri grație unui punct în plus.
Dinamo a știut de la bun început că nu trebuie să irosească mingi în atac, pentru că adversara e necruțătoare pe contraatac. Amine Bannour și Kamel Alouini au jucat perfect primele faze de atac, iar alb-roșii au fost în tonus de la bun început. După câteva goluri înscrise la foc automat în primele patru minute, Saeid Heidaridad și-a început recitalul. Un contraatac apărat, apoi un 7 metri și o minge scoasă cu capul au ajutat-o pe Dinamo să atingă o viteză amețitoare chiar și pentru nordici. Gazdele s-au desprins la 7-3 (min. 10), iar de aici jocul a devenit un adevărat festival pentru campioana României.
Când i-a fost mai greu, Dinamo a fost scoasă tot timpul de portar. Saeid Heidaridad a fost erou în alb și roșu în prima repriză, pe care a terminat-o cu nu mai puțin de 11 parade. Adică spre 50%, un procentaj fabulos pentru acest nivel, unde se înscrie foarte mult.
Băieții lui Constantin Ștefan au avut 17-12 la pauză, au petrecut pauza în liniște, iar de la cabine au revenit la fel de determinați. Ceva au învățat poate și din play-off-ul cu Sporting, de la începutul anului, un plus au adus și noile achiziții, excelând egipteanul Mamdouh, care i-a ”înnebunit” pe nordici cu infiltrările lui la semicerc.
Toți jucătorii s-au ridicat la înălțimea fanilor, dar repriza a doua i-a aparținut parcă lui Amine Bannour. Tunisianul le-a „tăiat” respirația oaspeților cu tăria șuturilor, fiind imposibil de blocat. Dinamo și-a făcut meciul ușor și a condus în partea secundă permanent la 5-6 goluri, spre final diferența urcând la șapte goluri. Ultinma fotografie i-a aparținut tot lui Heidaridad. Iranianul a avut alte două parade incredibile, iar campioana României s-a impus cu 35-28.
Per total, Dinamo a făcut un meci de zile mari, un joc pe care nu-l va uita prea curând. Și probabil că nici danezii.
Dinamo – GOG 35-28 (17-12)
Heidarirad, Missaoui, Lazăr – portari; Vujic 2, Bannour 11, Alouini 5, Savenco, Asoltanei 2, Negru, Gavriloaia 1, Zulfic, Kuduz 6, Nantes 4, Jamali, Mousavi, Mamdouh 4
Hallgrimsson, Andreasen – portari; Rikhardsson, Arnarsson 1, Nilsen 3, Andersen 1, Pujol 4, Jorgensen, Laerke 4, Begendahl, Gidsel 1, Kronborg, Pytlick, Tilsted, Jakobsen 8, Moller 6
Foto: ALEXANDRU DOBRE/MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER