Fabulos! Dinamo a obținut una din cele mai mari victorii în istoria recentă a clubului și este la un pas să treacă de faza grupelor în Liga Campionilor

Dinamo București a învins Ademar Leon cu 35-30, într-un meci din grupa D a Ligii Campionilor la handbal masculin și a urcat pe locul 1 în grupă. Trupa condusă de Constantin Ștefan a făcut o partidă de excepție și este tot mai aproape de o calificare în play-off.

  • Interii Amine Bannour și Vitaly Komogorov au dat recital, ei reușind să marcheze împreună nu mai puțin de 18 goluri, toate din acțiune.
  • Campioana României s-a impus fără drept de apel în fața unei reprezentante a campioanei Europei.
  • În acest moment, Dinamo stă mai bine la rezultatele directe cu primele două favorite ale grupei la startul competiției, Wisla Plock și Ademar Leon
  • Cu această ocazie, în echipa lui Dinamo și-a făcut revenirea și portarul Saeid Heidaridad, devenit un idol al tribunelor. De altfel, la intrarea pe teren pe parcursul jocului, iranianul a fost aclamat la scenă deschisă.
  • Dinamo conduce în Grupa D cu 10 puncte, fiind urmată de Ademar Leon – 9 puncte, Wisla Plock și Elverum, ambele cu câte 8 puncte, care se vor întâlni într-o partidă directă la sfârșitul săptămânii. Primele două formații se califică în play-off. Mai sunt de disputat trei etape.

Dinamo București scrie una din cele mai frumoase pagini din istoria recentă a clubului. După trei titluri consecutive în Liga Națională, suflarea din Ștefan cel Mare își vede în sfârșit încununate eforturile și în Liga Campionilor. Și poate nu toată lumea a prevăzut un astfel de parcurs, având în vedere că Dinamo a avut ceva probleme în sezonul trecut, motiv pentru care a și pierdut o jumătate de echipă în vară, în frunte cu frații Esteki.

Oficialii echipei au crezut însă cu tărie în acest proiect și au reușit să-i „lipească” o tripletă din naționala Tunisiei, care de la o săptămână la alta se simte tot mai bine în România și, implicit, în echipa lui Dinamo. Iar dacă ar fi să privim din punct de vedere al echipelor naționale, africanii au fost cu această ocazie peste spanioli!

Amine Bannour și-a arătat clasa încă din primele minute ale jocului, iar în aproximativ 15 minute de joc a înscris nu mai puțin de 6 goluri. Practic, fiecare minge care i-a fost servită în poziție de tragere a însemnat gol! Biosca a fost exasperat în poarta lui Ademar Leon, iar Dinamo a reușit să se distanțeze încă din prima jumătate a meciului, 11-6 (min. 16). Bannour a fost susținut foarte bine la linia de 9 metri de conaționalul Alouini și de rusul Komogorov, cei trei jucători arătând o dezinvoltură ieșită din comun după o perioadă atât de scurtă petrecută împreună. Linia de 9 metri a marcat primele 12 goluri ale echipei, toate din acțiune.

Castillo Guijosa a solicitat time-out, a schimbat apoi portarul și sistemul de apărare, iar pentru câteva minute a încurcat-o pe Dinamo. Bannour a fost mai atent supravegheat, iar Marques Moreira a fost mai greu de anihilat de tabăra alb-roșie. Ademar Leon s-a apropiat la 12-13 în minutul 24. A fost însă și singura zvâcnire a spaniolilor în acest meci. A venit și rândul lui Constantin Ștefan să mute, Andras Szasz a intrat în atac, iar Dinamo a început să conteze și la jocul cu pivotul. Handbalistul adus de la CSMB a înscris două goluri pe final de repriză, iar campioana României a intrat la cabine cu 18-15.

După pauză, Dinamo a luat un start lansat și s-a desprins la 22-16 în numai șase minute. Câinii roșii au fost periculoși din toate pozițiile, astfel că Ademar Leon a devenit neputinciosă, în ciuda unor execuții de mare handbalist ale lui Lopez Alvarez, singurul jucător spaniol care a reușit să țină pasul cu echipa gazdă. Desprinsă la șase goluri, Dinamo și-a ținut la respect adversara, chiar dacă Alouini s-a accidentat. Ciprian Șandu a intrat bine în joc, interii au continuat să înscrie la foc continuu, iar pentru adversari a rămas doar varianta unei limitări a scorului, pe cât posibil să piardă la o diferență de cel mult 3 goluri, pentru a avea avantajul rezultatelor directe în caz de egalitate de puncte (în tur a fost 31-28). Imposibil, pentru că Dinamo a fost într-o zi mare, într-una din cele mai bune zile pentru handbalul românesc. Împinsă de la spate și de o galerie excepțională, dar și de Saeid Heidaridad primit cu urale la revenirea în Ștefan cel Mare, campioana României a reușit să pună la final un avantaj de 5 goluri, 35-30, suficient pentru a fi peste Ademar Leon și în clasament, dar și la rezultate directe.

Dinamo transmite siguranță, iar asta nu poate decât să însemne o posibilă calificare în play-off. În traducere, o performanță imensă pentru handbalul masculin, având în vedere cota de piață a României la nivel de naționale.

Dinamo București – Ademar Leon 35-30 (18-15)

Missaoui, Heidaridad, Grigoraș – portari; Descat 4, Bannour 11, Alouini 3, Savenco, Szasz 4, Negru, Șandru 2, Gavriloaia 3, Komogorov 7, Zulfic, Kuduz, Mousavi 1, Acatrinei

Biosca, Slavic – portari; Lopez Alvarez 11, Simonet, Garcia Lorenzana, Carou, R. Perez Arce 3, Vieyra 1, Ligetvari 2, Fernandez Alonso, Fernandez Fernandez 5, Moreira 4, G. Perez Arce, Mosic 2, Pesic 2, Rozas Garcia

 

Publicat: 08 11. 2018, 19:36
Actualizat: 08 11. 2018, 21:51