KS Vive Tauron Kielce (Polonia) a câștigat duminică seara în premieră Liga Campionilor în handbal masculin, după o finală absolut nebună cu Veszprem (Ungaria), scor 39-38. Având în vedere și precedentul de la fete – CSM București – am putea forța puțin nota și să spunem că polonezii au preluat modelul campioanei României în tentativa de a câștiga cea mai importantă competiție la nivel de cluburi. Kielce nu câștigase niciodată Liga Campionilor, pornea cu șansa a patra în turneul Final 4 de la Koln, a răsturnat situația din timpul jocului favorabilă maghiarilor și a câștigat trofeul după aruncările de departajare.
După 45 de minute, Veszprem conducea cu 28-19, rezultat la care fanii maghiari începuseră deja să jubilieze. Site-ul Federației Europene a evidențiat faptul că în Lanxess Arena din Koln se auzeau deja scandări de genul „campionii, campionii!”. Kielce a continuat însă să spere, iar până în minutul 60 a reușit una din cele mai spectaculoase răsturnări din istoria handbalului. Cu un „parțial” de 10-1, un scor incredibil având în vedere nivelul la care s-a consemnat, finala a intrat în prelungiri (scor 29-29). Kielce și Veszprem nu au putut fi departajate nici în următoarele 10 minute (scor 35-35), astfel că s-a trecut la aruncările de la 7 metri, capitol la care campioana Poloniei a avut nervii mai tari (39-38).
Kielce a câștigat în premieră Liga Campionilor, după două victorii fantastice (în semifinale a învins PSG cu 28-26), în timp ce Veszprem a pierdut a doua finală consecutivă. În semifinale, maghiarii trecuseră de Kiel tot după prelungiri, scor 29-26. De remarcat faptul că pe banca tehnică a polonezilor a stat Talant Dușebaev, cel care avea deja în palmares trei titluri ale Ligii Campionilor cu Ciudad Real (2006, 2008, 2009).
Un alt aspect interesant, 2016 este primul în care o altă echipă din afara Spaniei și Germaniei a câștigat Liga Campionilor, după 11 sezoane în care cele două națiuni și-au împărțit trofeele.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER