Fac legea în grupa Oltchimului!** Ferencvaros rămâne lider și după meciul cu Krim Ljubljana

Echipa de handbal feminin FTC Budapesta a învins duminică, pe teren propriu, formația slovenă Krim Ljubljana, scor 30-26 (14-15), și este liderul grupei principale 2 a Ligii Campionilor, din care face parte și Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Oltchim a obținut sâmbătă, pe teren propriu, prima victorie din grupa principală 2 a Ligii Campionilor, scor 29-25 (16-16), cu formația rusă Zvezda Zvenigorod. În primele două etape, campioana României a cedat în fața unguroaicelor de la FTC Budapesta, cu 22-23, și a slovenelor de la Krim Ljubljana, cu 24-28.

După 3 runde, clasamentul este condus de vicecampioana Ungariei, FTC Budapesta, cu 6 puncte, urmată de Krim, cu 4, Oltchim, cu 2, și Zvezda Zvenigorod, cu 0 puncte.

În grupa 1, campioana Ungariei, Gyor ETO, s-a impus sâmbătă, în deplasare, la Larvik HK, cu 24-18 și este lider neînvins, cu 6 puncte, urmată de Larvik cu 4, în timp ce Buducnost și Randers HK au 0 puncte, înaintea confruntării directe de duminică seara.

Oltchim va avea în continuare următorul program: Zvezda-Oltchim (2 martie), FTC-Oltchim (9 martie), Oltchim-Krim (17 martie).

Primele două clasate în fiecare grupă vor obține calificarea în semifinalele Ligii Campionilor.

În sezonul trecut, Oltchim a fost eliminată în semifinale, de Gyor ETO, formația care a pierdut ulterior trofeul, în fața celor de la Buducnost.

Obiectivul echipei Oltchim în actuala stagiune este câștigarea Ligii Campionilor.

Mediafax

Publicat: 17 02. 2013, 17:58
Actualizat: 17 02. 2013, 18:05