Fanii maghiari au făcut tot posibilul pentru a-i provoca pe fanii români. Ce banner au afișat maghiarii înainte de România – Ungaria

Meciul România – Ungaria, disputat la Campionatul Mondial de Handbal organizat în Japonia, nu a fost lipsit de incidente. Cu calificarea pe masă, ambele naționale aveau în față un meci tensionat, cu o încărcătura emoțională pentru fanii ambelor echipe.

În acest context, înaintea începerii meciului dintre România și Ungaria, suporterii maghiari prezenți la meci au afișat un banner ofensator, care a încins spiritele în sala din Japonia.

Fanii maghiari au expus un banner pe care era inscripționată data semnării Tratatului de la Trianon, 4 iunie 1920, alături de mesajul: „Totul înapoi”.

Pentru a calma spiritele, îndemnați și de suporterii români, organizatorii au încercat să dea jos banner-ul afișat de fanii maghiari, însă aceștia s-au opus din start. De asemenea, în momentul intonării imnului României, fanii maghiari s-au întors cu spatele.

Sursă foto: Gazeta Sporturilor

Fanii maghiari au afișat un banner ofensator: „Totul înapoi”

Banner-ul afișat de fanii maghiar face referire la Tratatul de la Trianon, semnat la data de 4 iunie 1920, moment în care Marile Puteri au recunoscut unirea Transilvaniei cu România, iar Ungaria recunoștea noile granițe stabilite în Europa Centrală și de Est.

 

Publicat: 06 12. 2019, 14:25
Actualizat: 06 12. 2019, 19:32