Deși înainte de plecarea în cantonamentul din Vrnjacka Banja, oficialii CS Oltchim stabiliseră un amical contra echipei campioane ORK, antrenorul Radu Voina a fost nevoit să-și schimbe planurile din mers. Campioana Serbiei, ORKVrnjacka Banja, club cu care Oltchim a încheiat un protocol de colaborare este mult în urmă cu pregătirea. "Nu mai jucăm nici un amical cu sârboaicele, pentru că ele abia acum și-au reluat pregătirea, în timp ce noi avem deja trei săptămâni de antrenamente. Avem condiții foarte bune aici, la Vrnjacka Banja, avem parte și de un timp plăcut. Punem accentul pe pregătirea în sală, chiar dacă mai facem și antrenamente fizice" a spus Radu Voina.
Oltchim stă la Vrnjacka Banja până pe 3 august, atunci când roș-albastrele vor încheia cel de-al doilea stagiu de pregătire și vor reveni la Rm. Vâlcea. Adi Georgescu Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER