Fără critici! Federația Română de Handbal solicită 100.000 de euro daune morale unui jurnalist pentru că a făcut „mai multe aprecieri dure asupra activității lui Dedu și a membrilor Consiliului de Administrație”. Reacțiile părților implicate

Redactor:
Marius Hutu
Fără critici! Federația Română de Handbal solicită 100.000 de euro daune morale unui jurnalist pentru că a făcut
  • Publicat:
  • Actualizat:

Consiliul de Administrație al FR de Handbal a discutat în urmă cu câteva luni și a aprobat ca jurnalistul Ionel Pană să fie acționat în instanță după mai multe articole „acide” scrise în ilfovsport.ro la adresa președintelui forului, dar și a unor membri. Ceea ce părea o glumă la vremea respectivă a fost pusă pe tapet de curând. Alexandru Dedu a fost împuternicit de Consiliul de Administrație, astfel că președintele FRH l-a acționat pe jurnalist în instanță, atât în nume propriu, cât și în numele organizației pe care o conduce.

Astfel, în nume propriu, Alexandru Dedu i-a solicitat redactorului sportiv daune morale în valoare de 1 leu. În numele Federației, solicitările sunt de … 100.000 de ori mai mari! Nu în lei, ci în euro… Bineînțeles, pentru o asemenea sumă și taxele de timbru judiciar pe care Federația trebuie să le achite sunt de ordinul miilor.

Ionel Pană susține că Alexandru Dedu și FR de Handbal l-au acționat în judecată în urma mai multor articole critice: „Am făcut mai multe aprecieri dure asupra activității lui Dedu, a membrilor Consiliului de Administrație. Le-am spus că și-au bătut joc de sportivi, că au cheltuit bani fără eficiență, am scris de multe ori pe seama faptului că președintele are un salariu foarte mare, poate cel mai mare dintre toți președinții de Federații, în timp ce femeia de serviciu are salariul minim pe economie, le-am atras atenția că au pierdut procese cu fetele care au fost mutate cu forța de la Centrul Național de Excelență de la Rm. Vâlcea. Am fost un critic activ al Comisilor FRH. Nu am negat niciodată existența federației, ci doar a celor care o conduc. Nu am formulat însă niciodată acuzații, nu am spus că sunt hoți, că au furat sau alte lucruri de acest gen”.

Alexandru Dedu, președintele FR de Handbal, nu a dorit să comenteze pe acest caz: „Nu vreau să discut despre acest proces, așa cum nici nu am răspuns la acuzele care ni le-a adus. Să vedem ce va spune instanța. A fost o hotărâre a Consiliului de Administrație pentru a fi intentat un proces”.

Mai mulți membri ai Consiliului de Administrație au mărturist că l-au împuternic pe Alexandru Dedu să-l acționeze în judecată pe Ionel Pană, dar din cei cu care am discutat niciunul nu a știut că suma solicitată pentru daune morale a fost stabilită la 100.000 de euro, aceasta fiind decisă de președintele FRH.

În ultimul an, Federația Română de Handbal a pierdut mai multe procese, astfel că a fost bună de plată, atât în cazul unor jucătoare de la Centrul Național de Excelență Rm. Vâlcea, cât și în cazul lui Ioan Țibru. Judecătorii au dispus ca antrenorul-pedofil să plătească, în solidar cu Ministerul Tineretului și Sportului, Federația Română de Handbal, Asociația Municipală de Handbal București și Asociația Club Sportiv București 2010, daune morale cuprinse între 2.000 euro și 10.000 euro către părțile vătămate, suma totală ridicându-se la peste 50.000 euro. Ministerul Tineretului și Sportului a făcut Apel în cazul Țibru și a scăpat de plată, FR de Handbal, în schimb, nu. 

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City – Tottenham 0-4
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City –…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas şi jumătate în Giuleşti”
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×