În aceste zile, la Ekaterinburg (Rusia), se desfășoară Campionatul Mondial de handbal masculin U19, competiție pentru care s-au calificat 24 de reprezentative, 14 din Europa și 10 de pe restul continentelor
Clasată pe locul 11 la ediția trecută în Ungaria, echipa României lipsește de la acest turneu final, așa cum se vede și din prezentarea grupelor. La Campionatul European Under 18, de anul trecut, generația 96-97 s-a clasat pe ultimul loc, iar respectiva competiție a reprezentat și criteriu de calificare la Mondialul din Rusia.
Naționala U19 nu este prezentă la Ekaterinburg, însă handbalul românesc este reprezentat de Alin Cârligeanu, fost șef al arbitrilor, care a fost delegat ca observator de IHF la acest turneu final. Partea interesantă este faptul că FRH, prin reprezentanții săi, nu a mai avut un delegat ca observator la un turneu final de peste 20 de ani!
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER