Fără Neagu și Stanca?** Anja Andersen nu ar vrea să își forțeze vedetele contra lui Krim

Pentru a rămâne cu șanse reale în cursa pentru accederea în
semifinalele Ligii Campionilor, Oltchim trebuie să câștige mâine,
cu Krim. Fanii vâlceni stau însă ca pe jar, întrebându‑se ce
surprize mai pregătește imprevizibila Anja. N-ar fi exclus ca
daneza să le menajeze pe Stanca și Neagu, care joacă
accidentate.

După ce a pierdut-o pe Paula Ungureanu până la finele acestui
sezon, Oltchim nu știe cât timp se mai poate baza pe alte două
jucătoare de bază, Cristina Neagu și Ionela Stanca. În ultima
vreme, Cristina a jucat cu dureri la umăr, în timp ce Ionela are
probleme de câțiva ani la genunchi.

„Am o experiență de zece ani ca antrenoare și cei mai
buni doctori din lume mi-au spus că, dacă joci cu probleme
medicale, îți agravezi accidentarea. Fiecare jucătoare este
fantastică, sunt ființe umane, pentru mine important este ca ele să
se recupereze, am văzut prea multe handbaliste care și-au încheiat
cariera mai devreme pentru că tratamentul dat de medici nu a fost
corect”,
a susținut Anja Andersen.
Ionela încă ezită să se opereze

Nordica a sfătuit-o deja pe Stanca să suporte o intervenție
chirurgicală, însă handbalista ezită. „Cred că Ionela
trebuie să ajungă la operație, ea este încă nehotărâtă, iar clubul
i-a oferit o asigurare medicală pe viață, dar lasă totul la
latitudinea ei. Accidentarea Cristinei de la umăr se poate agrava
în momentele în care aruncă puternic, de aceea i-am cerut să nu
tragă la poartă. Toate jucătoarele care s-au operat joacă handbal
la un nivel mai ridicat, pentru că nu mai au dureri”
, a
punctat Andersen, care a lăsat să se înțeleagă că se gândește chiar
să le menajeze pe cele două în partida cu Krim: „Nu știu
dacă vor juca în meciul cu Ljubljana, încă nu am
decis”.

„Lipsa
răbdării este cel mai mare inamic al românilor”

Daneza a trecut lejer peste toate criticile care i s-au adus în
ultimele zile și spune că are o strategie care trebuie să se
finalizeze cu câștigarea Ligii. „Nu știu dacă sunt criticată, eu de
la vârsta de 16 ani nu citesc ziarele, iar la televizor mă uit doar
la fotbal, când joacă Barcelona. Țelul meu este să câștig Liga
Campionilor cu Oltchim, dar o luăm pas cu pas. În Româna, lipsa
răbdării este cel mai mare inamic, toți antrenorii și conducătorii
se gândesc doar cum să câștige meciul următor, în loc să facă o
strategie pe termen lung”, a comentat Anja.

Andersen o vrea pe
Brădeanu la Oltchim

Györ a anunțat că la finele sezonului se va despărți de Aurelia
Brădeanu, după șapte ani de colaborare. Următoarea destinație
pentru tricoloră ar putea fi chiar Oltchim, Anja Andersen
exprimându-se deja în acest sens: „O știu bine pe Brădeanu, este o
handbalistă interesantă. Nu ar fi exclus să vină la Vâlcea și
handbaliste din nordul Europei, dar eu continui să spun că în
România există un mare potențial handbalistic”.

„Anja lucrează mai mult la psihic, ne învață să nu jucăm
mecanic, să simțim tot ceea ce facem pe teren „
Ada
Nechita, extremă

Publicat: 19 02. 2011, 00:41
Actualizat: 19 02. 2011, 00:44