Fără sex!**
Ștefan Birtalan, câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu
Steaua în 1977, le-a avertizat pe vâlcence că trebuie să fie atente
la fiecare detaliu înainte și în timpul partidei cu Györ. Steaua
București este ultima echipă care a triumfat în cea mai tare
competiție la nivel de cluburi, strict privind handbalul. Se
întâmpla în 1977, când „militarii” învingeau ȚSKA Moscova, cu
21-20.
Steaua a mai jucat o finală, în 1989, dar a pierdut-o în fața
lui SKA Minsk. Legendarul handbalist Ștefan Birtalan știe cum
trebuie gestionată situația pentru a doua manșă a semifinalei,
având în vedere că a trecut prin experiențe asemănătoare, atât în
’77, cât și în ’89. El a apreciat că Oltchimul va avea un meci de
foc cu Györ în returul de mâine, de la Vâlcea, și a vorbit despre
câteva aspecte înaintea semifinalei.
1. Meci „Va fi o
partidă deosebit de grea, mai ales că Oltchimul va juca acasă. Va
fi o presiune în plus pe jucătoare”.
2. Tactică
„Fiecare jucătoare trebuie să stea pe postul ei și să fie foarte
exactă, pentru că acest meci nu se poate repeta. Fiecare acțiune
trebuie gestionată cu atenție, mai ales din punct de vedere
psihic”.
3. Calificare
„Oltchim are șanse să ia finala, să nu uităm că e aproape echipa
națională și că jucătoarele sunt unite”.
4. Cupă „Liga
Campionilor e mult mai slabă față de Cupa Campionilor Europeni. Pe
vremea mea jucau numai campioanele, nu și ocupantele locurilor 2, 3
și 4”.
5. Pregătire
„Jucătoarele nu trebuie să-și vadă soții sau rudele înainte de
meci. Fără sex și alte întâlniri. Au nevoie de concentrare și de
cantonament continuu”.
6. Antrenor „Are
suficientă experiență din anii trecuți pentru a califica echipa în
finală. În 1989, el era antrenor principal, iar eu secund la
Steaua. Am ajuns atunci în finală. Echipa de băieți de la acea
vreme era de aceeași valoare cu fetele de acum de la
Oltchim”.