Farcău: „Gala Campioanelor este și o predare de ștafetă a generației mele, către generația care vine din urmă”. Radu Voina: „În sport au apărut lupii tineri, cei trecuți de 60 de ani nu mai sunt buni nici măcar pentru un sfat”

Redactor:
Adi Georgescu
Redactor:
Marius Hutu
Farcău:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ramona Farcău (38 ani) a intrat oficial în rândul jucătoarelor retrase din activitate, după o Gală a Campioanelor superbă pentru handbalul românesc, atât ca desfășurare, dar mai ales ca distribuție. La două zile după încheierea evenimentului de la Vâlcea, fosta internațională a revenit cu un mesaj în care a detaliat puțin din stările trăite.

Gala Campioanelor Oltchim 2010 a avut în spate trei luni de muncă continuă, în care am trăit cu sentimentul că mă aflu în fața unui puzzle imens, căruia trebuia să îi dăm forma finală până la dată de 5 august, iar pe măsură ce ne apropiam de momentul mult așteptat, simțeam cum nerăbdarea și emoțiile creșteau. A fost o muncă titanică, susținută de oameni plini de energie și pasiune. Am cunoscut oameni extraordinari, dornici să ajute, să se implice, să facă orice pentru ca acest eveniment să iasă perfect.

Gala Campioanelor va rămâne un moment magic, de care îmi voi aminti cu drag, toată viață, și consider că orice sportiv, care a făcut ceva pentru această țară și care lasă ceva în urma lui, merită să trăiască, la finalul carierei, o astfel de experiență.

Am simțit o bucurie imensă să îmi revăd fostele colege, antrenorii, conducătorii și am fost plăcut surprinsă să constat că, deși au trecut anii, starea de spirit creată, în jurul acestui fenomen numit Oltchim, a rămas aceeași.

Am rămas impresionată de lacrimile celor din tribună, de nostalgia și emoțiile adunate în jurul acestui moment, mă simt cu adevărat împlinită și părăsesc scenă handbalului cu inima plină de bucurie.

Gala Campioanelor este și o predare de ștafetă a generației mele, către generația care vine din urmă și căreia îi doresc să mențină handbalul românesc în elita sportului mondial!”, a susșinut Ramona Farcău pe pagina personală de Facebook.

Prezent la Vâlcea cu ocazia Galei Campioanelor – Oltchim 2010, antrenorul emerit Radu Voina crede că lipsa răbdării este principala eroare în handbalul românesc. „Hiba sportului românesc este că vrem imediat rezultate, totul pleacă de la nivelul Federației, unde se impun niște lucruri aberante, ne întâlnim azi și mâine vrem performanță. Se poate întâmpla, CSM București a câștigat Liga Campionilor, primele care nu credeau erau chiar jucătoarele. Se întâmplă să atingi o performanță, dar drumul normal spre performanță are lentoare și răbdare, iar la noi nu există acest lucru, nicăieri nu există răbdare. Eu, din afara femonenului, spun că trebuie răbdare! În sport au apărut lupii tineri, cei trecuți de 60 de ani nu mai sunt buni nici măcar pentru un sfat”.

Fost selecționer și la naționala feminină, dar și la cea masculină, Radu Voina susține că Liga Națională trebuie condusă de o Ligă Profesionistă de Handbal. „Ar trebui să fie o Ligă Profesionistă de Handbal, a existat una, care nu a existat. Liga Profesionistă trebuie să dirijeze campionatul. Federația face de toate și când ai două căciuli, nu ști care e mai bună, cea de la echipe sau cea de la națională și totul se face în detrimentul performanței la nivel național”, a mai spus Radu Voina.

Gala Campioanelor, defsășurată în weekend, a readus în prim-planul handbalului românesc o generație de excepție, care a obținut o serie de rezultate notabile atât cu Oltchim, dar și cu naționala României.

Fotografie principală: Dan LIXANDRU

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×