Făt-Frumos

La doar 23 de ani, interul lui HCM Constanța, Alex Csepreghi, e
unul dintre protagoniștii calificării de poveste a campioanei
României în optimile Ligii Campionilor.

O performanță unică în handbalul românesc, una ce părea doar de
domeniul fantasticului, în contextul în care „marinarii” erau
plasați într-o grupă cu Montpellier, Medvedi sau Valladolid. Au
terminat însă grupa pe 4, iar duminică se iau la trântă în prima
manșă a optimilor cu Veszprem (Buzău, în direct la Pro TV, ora
16:15)

Oficialii grupării de pe litoral au început excelent săptămâna
de foc, reușind să-l convingă pe jucătorul minune al handbalului
românesc să semneze un contract pe încă trei ani, deși era în
vizorul unor formații din Spania sau din Ungaria. Provenit din
celebra școală din Baia Mare, Csepreghi joacă handbal de la vârsta
de un an! Vă vine să credeți sau nu, narațiunea o începe chiar
el.

Bebeluș pe
semicerc

„Mama mea fiind jucătoare la Baia Mare (n.r. – Maria Pop), mă
lua cu ea în cărucior la antrenamentele echipei. Atunci am pus
pentru prima dată mâna pe o minge de handbal. Într-un cadru
organizat am început la vârsta de 10 ani”, șterge praful de pe
amintiri jucătorul care a marcat 31 de goluri în această ediție a
Ligii. Ascensiunea s-a produs treptat, iar „Cep” și-a valorificat
de când era puști statura impresionantă, pentru că a crescut precum
Făt-Frumos. „Eram cel mai înalt jucător din echipă la 16 ani. Îmi
aduc aminte că la acea vârstă am crescut în
12 luni 20 de centimetri! În următorii ani, m-am mai înălțat doar
cu aproximativ doi-trei centimetri”, mai întoarce o filă a
povestirii vedeta Constanței (1,94 m / 99 kg).

Comoție
cerebrală la 17 ani

Iar Alex chiar dă senzația uneori că deține puteri
supranaturale: și-a revenit miraculos dintr-o comoție cerebrală
după ce un adversar i-a aplicat un cot în cap pe când avea doar 17
ani, posedă o detentă de săritor în înălțime, expediază torpile
violente ce ating, conform specialiștilor, peste 110 km/h, dar
marșează și pe un procedeu neo­bișnuit, mingea că­pătând
traiectorii im­previzibile și înșelătoare pentru orice portar: „Nu
e o aruncare normală, pentru că eu efectuez mișcarea doar din umăr
și din cot. Poate fi comparată cu o biciuire, dar procedeul îmi
provoacă dureri la umăr. E solicitantă aruncarea, dar, atât timp
cât dă roade, nu mai contează durerea”.

Mulțumit
și de o victorie la un gol

Csepreghi își va demonstra spiritul de sacrifiu și determinarea
duse la extrem și duminică, cu Veszprem, pentru ca basmul
Constanței în Champions League să continue: „E bine să câștigăm și
la un gol la Buzău, pentru că ne vom mobiliza la maximum oricum și
în retur”, conchide Alex.